30.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăSpecialPapa Francisc va oficia prima sa slujbă Angelus în Piaţa Sfântul Petru

Papa Francisc va oficia prima sa slujbă Angelus în Piaţa Sfântul Petru

La prânz (1100 GMT), Papa – găzduit încă în reşedinţa Sf. Marta, rezervată cardinalilor electori – va apărea pentru prima dată la balconul apartamentului său privat de la etajul al treilea al Palatului Apostolic, unde se va muta definitiv în următoarele săptămâni, scrie agerpres.ro.

Anterior, noul suveran pontif va oficia mesa la mica parohie Sf. Ana, din incinta Vaticanului.

Imaginea Papei va fi difuzată pe ecrane pentru a putea fi urmărit de credincioşi.

Slujba Angelus va cea de-a doua intervenţie publică a Papei Francisc în faţa credincioşilor de la alegerea sa ca Suveran Pontif miercuri seară.

Cele mai citite

Lucrările pe Autostrada Moldovei intră în linie dreaptă

CNAIR a declarat că peste 95% dintr-un sector este deja finalizatConstrucția Autostrăzii Moldovei (A7) înaintează într-un ritm susținut, iar unele dintre cele mai importante...

Importatorii de motociclete cer bani în plus pentru Rabla 2026: Fondurile se vor termina în câteva minute

Înscrierile pentru persoanele fizice încep pe 20 iulie, la ora 10:00, iar reprezentanții industriei estimează că fondurile dedicate motocicletelor vor fi consumate aproape instantaneuAsociația...

Siegfried Mureșan: România a ajuns peste media UE la absorbția fondurilor europene

Siegfried Mureșan a susținut că dezvoltarea economică nu poate fi bazată pe stimularea consumului prin cheltuieli publice, ci pe investiții și pe sprijinirea mediului...
Ultima oră
Pe aceeași temă