12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialPapa Francisc s-a întâlnit cu Fidel Castro. Ce au discutat

Papa Francisc s-a întâlnit cu Fidel Castro. Ce au discutat

Papa Francisc a avut o întâlnire privată, duminică, cu fostul preşedinte cubanez Fidel Castro. Vaticanul a descris întrevederea drept “prietenoasă şi informală”, relatează Mediafax

Întâlnirea, care a avut loc la reşedinţa lui Castro din Havana, a durat aproximativ 30 de minute, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi.

Suveranul Pontif şi liderul comunist cubanez au făcut un schimb de cărţi despre religie.

Aproximativ zece membri ai familiei lui Castro au fost prezenţi la întâlnire, potrivit Vaticanului, care a precizat că nu va da publicităţii fotografii sau înregistrări video de la întrevedere.

Papa Francisc a sosit sâmbătă într-o vizită de patru zile în Cuba, fiind întâmpinat de preşedintele cubanez Raul Castro, fratele fostului lider.

Suveranul Pontif a oficiat duminică o slujbă în Piaţa Revoluţiei din Havana, în cadrul căreia i-a îndemnat pe cubanezi să aibă grijă unul de celălalt şi nu doar să-i judece pe alţii pentru ceea ce fac sau nu fac.

Cele mai citite

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Guvernul discută Programul Național de Reformă pe anul 2024

Guvernul Ciolacu are pe ordinea de zi a ședinței din 9 mai 2024 un Memorandum pentru "Aprobarea Programului Național de Reformă 2024", elaborat conform...

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...
Ultima oră
Pe aceeași temă