Papa Francisc a solicitat, miercuri, comunității sportive să mențină onestitatea în sport și să îl protejeze „împotriva manipulărilor și abuzurilor comerciale”, potrivit Agerpres.
Papa Francisc a făcut, miercuri, declarații în fața unor reprezentanți ai lumii sportive, între care președintele CIO Thomas Bach, și ai unor companii care sponsorizează evenimentele sportive, în cadrul unei ceremonii care a precedat deschiderea Conferinței de două zile, organizată la Vatican, consacrată legăturii dintre credință și sport.
„Ar fi trist pentru sport și umanitate dacă oamenii ar fi incapabili să aibă încredere în veridicitatea rezultatelor sportive sau dacă cinismul și deziluzia ar trebui să înece entuziasmul sau participarea veselă și dezinteresată. În materie de sport, ca și în viață, a fi în competiție pentru un rezultat este important, însă a juca bine și onest este mult mai important. Vă mulțumesc tuturor pentru eforturile voastre în contracararea oricărei forme de corupție și de manipulare”, a declarat papa Francisc.
Totodată, el a încurajat practicarea activităților sportive și lăudat frumusețea „sportului amator”, un puternic mijloc de luptă împotriva excluderii celor mai săraci. În plus, el a exprimat un gând pentru ‘„acei numeroși copii și tineri care trăiesc la marginea societății” dar joacă totuși cu „o minge veche, dezumflată”, lansând un apel mediilor sportive și religioase să „lucreze împreună pentru a se asigura că acești copii pot să practice sportul cu demnitate”.
La Vatican va avea loc o Conferință de două zile consacrată legăturilor dintre credință și sport, în prezența unor sportivi, între care fotbalistul italian Alessandro del Piero sau atletul sudanez Paul Lokoro, care a făcut parte din echipa refugiaților la ultimele Jocuri Olimpice de la Rio.