Omul de afaceri Dioszegi Laszlo din Sfântu Gheorghe, proprietar al unei brutării din oraş, a început să vândă pâine tradiţională secuiască din cartofi şi în Marea Britanie, unde şi-a dechis recent o brutărie, el spunând că englezii apreciază foarte mult acest produs.
Dioszegi Laszlo a declarat ieri pentru Mediafax că a deschis recent, alături de un prieten, o brutărie în oraşul Luton, la aproape 35 de kilometri de Londra. Dioszegi a spus că ideea deschiderii brutăriei a aparţinut prietenului său din Sfântu Gheorghe, dar care trăieşte de cinci ani la Londra.
“El a venit cu ideea să deschidem o brutărie la Londra, însă acolo preţurile la chirii sunt foarte mari, astfel că am deschis brutăria în Luton, lângă aeroport, la circa 35 de kilometri de Londra. Pâinea o transportăm zilnic la Londra şi o vindem în mai multe magazine”, a afirmat Dioszegi.
Omul de afaceri din Covasna mai spune că brutăria produce acum 300-400 de pâini pe zi, fără o reclamă “prea mare”. “Am dus acolo un brutar din Sfântu Gheorghe. Încă nu putem vorbi despre o producţie mare, dar sper că vom ajunge la cel puţin 3.000-4.000 de pâini pe zi. Acum facem doar pâine tradiţională secuiască din cartofi, dar vom face şi franzele, avem cerere în acest sens, iar pe viitor şi pâine de secară, precum şi semialbă”, a mai afirmat Dioszegi Laszlo.
Potrivit acestuia, cei mai mulţi clienţi sunt acum români şi maghiari stabiliţi în Anglia, dar au început şi englezii să cumpere pâinea secuiască, pe care o apreciază foarte mult.
“Prietenul meu este un român din Sfântu Gheorghe şi astfel are cunoştinţe printre români, iar eu, maghiar fiind, am cunoştinţe între maghiarii din Londra, deci avem aceste două grupuri de clientelă, dar încetul cu încetul au început să cumpere şi englezii produsul nostru şi îl apreciază foarte mult. Englezii spun că nu au mâncat o pâine aşa de bună niciodată”, a spus Dioszegi Laszlo.
Micul export în Italia
Brutăria Dioszegi din Sfântu Gheorghe a fost înfiinţată în anul 1994, având atunci doi angajaţi. Potrivit Mediafax, acum, firma are 160 de angajaţi, zece cuptoare şi preia comenzi din zece judeţe din ţară. Totodată, o dată pe săptămână exportă pâine şi pentru românii din Bergamo (Italia). Brutăria lui Dioszegi Laszlo are zece magazine proprii de prezentare.
Anul trecut, brutăria Dioszegi a copt cea mai mare pâine tradiţională cu cartofi din lume, de 96,6 kilograme, în 7 noiembrie 2013 World Record Academy omologând acest record la categoria “Pâine rustică”.