26.6 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialPăcurar, aproape de "U" Cluj

Păcurar, aproape de „U” Cluj

Cea mai în formă echipă dintre nou-promovate, Universitatea Cluj, este foarte aproape de a reuşi al 15-lea transfer din această vară. La „şepcile roşii”, considerate de către rău-voitori „satelitul” lui Dinamo Bucureşti, cel puţin până la victoria de vineri, va veni un jucător ce a evoluat, deja, în acest sezon pentru Steaua Bucureşti. Alexandru Păcurar, marcatorul ultimului gol pentru Steaua în acest campionat, în remiza roş-albaştrilor, 1-1, cu FC Timişoara, este aşteptat să semneze în următoarele zile un contract cu „U” Cluj. Aflat printre „renegaţii” din Ghencea după sosirea „contingentului” Urziceni, mijlocaşul în vârstă de 28 de ani va primi „liber” din partea finanţatorului Gigi Becali să plece la altă echipă. Nu la Universitatea Craiova, acolo unde ar putea fi antrenat din nou de către Victor Piţurcă, ci la „U” Cluj, acolo unde a fost crescut şi format.

Modeşti şi muncitori

De altfel, jucătorul originar din oraşul de pe Someş nu a apucat să joace decât 11 meciuri pentru „U”, toate în liga secundă, înainte de a fi cumpărat de către Dinamo Bucureşti, la începutul sezonului 2004-2005. „Din câte am înţeles, Păcurar este în tratative cu „U” Cluj şi va ajunge foarte probabil acolo”, a anunţat Gigi Becali la un post de televiziune. Chiar dacă este dorit şi la Craiova, jucătorul este aşteptat în această săptămână la Cluj, pentru a pune la punct detaliile contractuale cu Universitatea. Patronul lui „U”, Florian Walter, nu a putut fi contactat pentru a comenta transferul fotbalistului care a mai evoluat pentru Gloria Bistriţa şi Pandurii Târgu-Jiu. Odată cu eventuala venire a lui Păcurar, forţa echipei clujene va creşte simţitor, cel puţin la mijlocul terenului. Chiar dacă „U” este pe val după trei victorii consecutive, cel mai experimentat jucător din lotul clujean, Claudiu Niculescu, îndeamnă la calm şi modestie. „Toată lumea a fost supărată după primele două înfrângeri, dar acum trebuie să fim modeşti şi să muncim în continuare, chiar dacă suntem într-o formă bună şi am acumulat multe puncte în ultimele etape”, a spus jucătorul lui „U”, pentru site-ul echipei.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Horoscop 4 august 2026. O zi a răbdării, deciziilor inspirate și noilor oportunități pentru toate zodiile

Horoscop 4 august 2026. Ziua aduce energie favorabilă schimbărilor constructive și îi încurajează pe nativi să privească înainte cu mai multă încredere. Pentru unii,...

Amendă de peste 10 milioane de euro pentru înțelegerea privind prețul zahărului. Una dintre firme contestă acuzațiile și anunță că merge în instanță

Consiliul Concurenței a sancționat cu peste 52 de milioane de lei companii din industria zahărului, pentru o presupusă înțelegere privind prețurile de vânzare. Una...

Rusia deschide un nou front împotriva Apple. Compania, acuzată că refuză să preinstaleze aplicații susținute de stat

Autoritatea Federală Antimonopol din Rusia (FAS) a deschis un dosar împotriva Apple, acuzând compania americană că nu respectă cerințele privind preinstalarea aplicației de mesagerie...
Ultima oră
Pe aceeași temă