Un botosanean a cumparat cartele telefonice in valoare de 1400 de lei dupa ce s-a lasat pacalit de mesajele primite conform carora poate deveni castigator daca achizitioneaza cartele telefonice preplatite in valoare minima de 20 de euro. Politistii botosaneni sustin ca numarul sesizarilor din partea botosanenilor care se lasa "manevrati" de astfel de mesaje a inceput sa creasca. Practic, infractorii se prezinta ca operatori ai unor societati de telefonie mobila si apeleaza sau trimit mesaje pe telefoanele mobile ale cetatenilor si le atrag atentia cu castiguri de premii in bani sau obiecte daca respectivul achizitioneaza cat mai multe cartele telefonice preplatite in valoare de 20 de euro. Persoana este rugata sa comunice codurile de incarcare la numarul de telefon de la care primesc mesajul si sa fie pregatit pentru a le putea comunica verbal operatorului. sansele de castig cresc cu cat clientul detine mai multe astfel de coduri, respectiv cartele achizitionate. "Intrucat avem cunostinta ca posesorii de telefonie mobila continua sa primeasca astfel de apeluri telefonice, reinnoim apelul nostru, avertizand posesorii de telefoane mobile sa nu dea curs unor astfel de propuneri tentante, intrucat la nivel national nici o societate de telefonie mobila nu desfasoara astfel de activitati", a declarat Manuela Eremie, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Botosani.