19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialOSCE şi-a exprimat preocuparea faţă de situaţia din Crimeea

OSCE şi-a exprimat preocuparea faţă de situaţia din Crimeea

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi-a exprimat, joi, “grava preocupare faţă de evoluţiile în curs din Crimeea”,informează Mediafax.

“Cer tuturor părţilor implicate să dea dovadă de responsabilitate şi prudenţă în această situaţie precară”, a insistat Didier Burkhalter, ministrul elveţian de Externe şi preşedintele în exerciţiu al organizaţiei, citat într-un comunicat al OSCE.

Citeşte şi: Parlamentul din Crimeea a demis Guvernul local şi anunţă referendum pe 25 mai. Ucraina deschide o anchetă pentru “terorism” în Crimeea. Rusia promite să respecte acordurile cu Ucraina

De asemenea, el a cerut părţilor “să ia toate măsurile necesare pentru a evita o nouă escaladare şi să se abţină de la orice formă de violenţă”.

Trimisul special personal în Ucraina al preşedintelui OSCE, elveţianul Tim Guldimann, şi Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, finlandeza Astrid Thors, se vor deplasa în Crimeea “în următoarele zile”.

Joi, zeci de bărbaţi înarmaţi au preluat controlul asupra sediilor Guvernului şi Parlamentului Crimeei, la Simferopol, capitala acestei regiuni autonome ucrainene, şi au arborat steagul rus.

Parlamentul Crimeei a stabilit data de 25 mai pentru organizarea unui referendum pe tema statutului regiunii autonome. Parlamentul a precizat că referendumul vizează “îmbunătăţirea statutului autonomiei regionale şi extinderea competenţelor”.

De asemenea, Parlamentul regiunii autonome Crimeea a demis Guvernul local, în cursul unui vot desfăşurat joi seară cu uşile închise.

Crimeea, peninsulă rusofonă din sudul Ucrainei, este regiunea ucraineană cea mai susceptibilă să se opună noilor autorităţi de la Kiev. În cadrul Uniunii Sovietice, această regiune a aparţinut iniţial Rusiei, după care a fost alipită Ucrainei în 1954.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă