Consilierii locali ai orașului Drobeta Turnu Severin au votat, marţi, eliberarea din funcţie a ambilor viceprimari, informează Mediafax.
Marius Screciu şi Romulus Vîlcu au devenit viceprimari ai orașului Drobeta Turnu Severin din partea USL, după alegerile locale din 2012.
Proiectul pentru schimbarea din funcţie a viceprimarului social-democrat Marius Screciu a fost iniţiat de grupul consilierilor declaraţi independenţi în baza Ordonanţei 55. La vot, consilierii independenţi împreună cu cei liberali au votat pentru schimbarea lui Screciu, în timp ce aleşii PSD – PC – UNPR nu au votat deloc.
Marius Screciu îl acuză pe primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, de consolidare a majorităţii care a dus la schimbarea sa.
"Sunt jocuri politice murdare coordonate de domnul primar Constantin Gherghe, primar care ar fi trebuit să fie în alianţă cu noi, făcând parte din UNPR. După cum aţi văzut, dânsul nu a fost aici. Acest lucru aruncă o pată pe administraţia publică locală a municipiului Drobeta Turnu Severin. Altele ar trebui să fi fost priorităţile, dar după cum ştiţi Dumnezeu nu doarme! Domnul primar şi-ar fi dorit ca Romulus Vâlcu să rămână viceprimar, nici el nu a rămas. Din acest punct de vedere, administraţia locală este chiar blocată. Neavând niciun viceprimar vor fi greu de luat decizii. Nu ştiu cum vom ieşi din această situaţie în condiţiile în care se aşteaptă bugetul", a declarat Marius Screciu după şedinţa în care a fost eliberat din funcţia de viceprimar.
Celălalt viceprimar, Romulus Vîlcu, a obţinut această funcţie cu sprijinul PNL, chiar consilierii liberali fiind cei care au votat, marţi, pentru schimbarea sa, acesta fiind exclus din partid imediat după alegerile din 2012, sub acuzaţia că trecuse la PSD. Marţi, Vâlcu a fost eliberat din funcţie cu votul a 12 consilieri din cei 20 prezenţi.
"Eu cred că este un exerciţiu democratic şi dacă mă întrebaţi, părerea mea este că ar trebui mai frecvent să facem un astfel de exerciţiu. Este voinţa Consiliului, conform legii, Consiliul numeşte viceprimarii, Consiliul îi schimbă. Este foarte clar că grupul PSD-PC-UNPR, precum şi PNL-ul mai vechi sau mai nou cum s-or numi ei acum au dus la schimbare", a declarat Romulus Vâlcu.
Alegerea a doi noi viceprimari în locul lui Vîlcu şi Screciu a fost amânată pentru o şedinţă viitoare.
Cel puţin cinci consilieri locali îşi doresc funcţiile de viceprimari la Drobeta Turnu Severin. Astfel, pe lângă cei doi eliberaţi din funcţii, care ar putea încerca noi majorităţi, pe listă ar fi consilierul independent Andrei Stănişoară, consilierul UNPR Liviu Nicolicea, dar şi fostul viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin Daniel Cârjan, preşedintele PNL Drobeta Turnu Severin.
Prezent la şedinţă, copreşedintele PNL Mehedinţi, Virgil Popescu, a declarat că, din punctul său de vedere, "s-a făcut dreptate” prin schimbarea celor doi viceprimari. De altfel, voturile consilierilor liberali au cântărit hotărâtor în această şedinţă de Consiliu Local, liberalii făcânt pact cu social-democraţii pentru eliminarea lui Romulus Vâlcu, cel care în 2013 i-a luat locul fostului viceprimar Daniel Cârjan.
"Astăzi (n.r. – marţi), în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, Partidul Naţional Liberal a făcut dreptate: doi viceprimari au fost schimbaţi. Să nu uităm că Romulus Vâlcu este un viceprimar independent, a fost exclus din PNL, ulterior a făcut opţiunea ca independent, iar domnul viceprimar PSD a votat în coaliţie împotriva viceprimarului Daniel Cârjan în 2013. Cred că este o resetare a Consiliului Local şi pot face un apel către toate forţele politice din municipiul Drobeta Turnu Severin, să ne aşezăm la masă ca să facem ceva pentru locuitori. Nu mai merge aşa, fiecare cu interese proprii şi fiecare să ajungă viceprimar. PNL are şase consilieri în acest moment şi cred că poate să impună o direcţie în municipiul Drobeta Turnu Severin", a declarat Virgil Popescu.