18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialOraş SF sub gheţurile Siberiei

Oraş SF sub gheţurile Siberiei

În Rusia a fost realizat un proiect ce pare desprins din scenariile filmelor science-fiction: un oraş întreg construit într‑o mină de diamante abandonată din Siberia.

Intitulat „Eco City 2020″, oraşul imaginat de studioul de arhitectură din Moscova va putea găzdui 100.000 de locuitori. Arhitecţii ruşi, citaţi de publicaţia „The Independent”, au dezvăluit că acest proiect va fi construit cu adevărat într-o uriaşă mină de diamante care a fost de multă vreme abandonată. Mina va fi în întregime acoperită de un dom de sticlă, dedesubtul căruia locuinţele se vor construi pe mai multe niveluri până în străfunduri. „Noul oraş va fi practic construit pe trei nivele principale şi va cuprinde un soi de grădină botanică, ce va fi creată pe verticală, zone împădurite, locuinţe şi spaţii de recreere”, a explicat purtătorul de cuvânt al studioului de arhitectură moscovit. „Unul dintre cele mai interesante aspecte va fi tocmai domul de sticlă care va acoperi întreaga zonă şi care este construit în două mari scopuri: acela de a proteja spaţiul locuibil de frigul de afară şi acela de a aduce lumina solară în oraşul din subteran. Domul de sticlă va fi prevăzut cu celule fotovoltaice, care au darul de a „culege” suficientă energie solară pentru ca locuitorii ineditului oraş să-şi ducă viaţa în condiţii normale”, a mai spus acesta.

Turismul eco

Mina de diamante Mir reprezintă unul dintre cele mai mari spaţii excavate din lume, fiind practic un uriaş crater artificial, iar motivul pentru care a fost aleasă pentru a fi gazda oraşului ecologic, ce va fi dat în folosinţă în 2020, este acela că locuirea în străfundurile pământului îi fereşte pe oameni de teribila iarnă siberiană. În plus, se estimează că acea construcţie futuristă va atrage sute de mii de turişti din întreaga lume pasionaţi de SF şi de ecologie.

Inspiraţi de Jules Verne şi de JRR Tolkien

Celor care consideră că ideea e de domeniul SF-ului şi au dubii legate de viitorul unui astfel de proiect, arhitecţii ruşi le răspund că locuirea în subteran nu este nici pe departe o realitate futuristă. De-a lungul timpului, în anumite zone, oamenii au preferat să-şi facă locuinţele sub pământ. Creatorii proiectului au adus în apărarea oraşului eco până şi argumente literare. Astfel, Jules Verne vorbea încă din secolul al XIX-lea de construirea unui oraş subteran, şi celebrul creator al hobbiţilor, JRR Tolkien, şi-a pus simpaticele personaje să locuiască tot în nişte găuri subpământene. Realitatea istorică a fost, şi ea, invocată. Churchill însuşi şi-a petrecut o bună parte din război în ceea ce el numea „War Rooms”, camerele războiului care reprezentau nişte adăposturi sub pământ. Chiar şi în zilele noastre, există oameni care preferă să locuiască sub pământ, aşa cum se întâmplă cu berberii din Tunisia, cu eschimoşii de la Polul Nord şi alţii. Ba chiar, în mijlocul lumii civilizate, şi în Cheshire-Marea Britanie, nu mai departe decât anul trecut, s-a vorbit despre crearea unui cartier de mici peşteri în care să locuiască în plin secol XXI englezii. În timp ce unora proiectul li s-a părut scandalos, alţii s-au grăbit să se înscrie pe listele lungi de cumpărători, iar printre cei mai interesaţi s-au dovedit a fi fotbaliştii din Premier League.

Camere cu vedere la alegere

Există multe alte argumente care „califică” o locuinţă subpământeană ca variantă de viitor: de pildă, într-o peşteră eşti ferit de schimbarea dramatică a vremii, de uragane sau de taifun. E drept că nu scapi cu faţa curată în caz de cutremur sau tsunami. Un avantaj imediat îl reprezintă eficienţa energetică. Cercetătorii au calculat că, în cazul unei locuinţe subpământene, se reduc cu 80% costurile energetice şi, dacă foloseşti energia solară, factura la lumină poate deveni doar o amintire. Mai mult chiar, ai parte de intimitate şi de linişte. Sigur că nu este cea mai potrivită locuinţă pentru persoanele claustrofobe, dar se lucrează încă la îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, astfel ca „rezidenţii” unui astfel de cartier să beneficieze de ferestre virtuale, având chiar posibilitatea să-şi creeze fiecare propriul peisaj. Azi poţi vedea pe geam un superb peisaj marin, un apoteotic apus de soare, o grădină suspendată sau te poţi „muta” în mijlocul unui oraş aglomerat.

Cele mai citite

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă