Indiferent de destinul celui de-al doilea mandat al sau, victoria lui Traian Basescu in aceste alegeri prezidentiale a oferit o lectie demna de retinut. Ne-a fost dat sa vedem ca factorul uman poate birui, fie si ocazional, contingenta unor forte redutabile, aparent dispuse sa calce in picioare tot ce le sta in cale. Cu toate ca mesajul de campanie al oponentilor sai politici predica reconciliere si unitate, majoritatea romanilor s-au lasat cuprinsi de febra incrancenatei batalii electorale. Au considerat in final ca, in pofida tuturor particularitatilor imunde ale campaniei, era totusi cazul sa se prezinte la vot, astfel ca prezenta la urne a fost una notabila – mai ales in asemenea vremuri deziluzionante.
Actualmente, liberalii par incapabili a se lepada de retorica antiprezidentiala, prezentandu-se chiar mai inversunati decat pesedistii. Facandu-se ecoul hipermilitantului Crin Antonescu, vesnicul sef al Asociatiei Pro Democratia il acuza recent pe Basescu de o crasa lipsa de scrupule, opinand ca acesta ar face totul pentru a-i dezbina pe adversari si a supune tara dominatiei sale personale. Cristian Parvulescu a recurs chiar si la o comparatie cu Regele Carol al II-lea – care in 1937/‘38 manipulase de zor PNL si PNT si impusese o serie de nulitati in calitate de ministri inainte de a prelua apoi intreaga putere. Parerea unor personalitati ca Neagu Djuvara sau Regele Mihai despre o asemenea paralela ar fi, neindoielnic, foarte interesanta. Cert pare, in momentul de fata, ca astfel de afirmatii vor continua sa faca subiectul acelor mass-media decise sa persiste in campania impotriva "despotului" de la Cotroceni.
Contrar tuturor asertiunilor despre formidabilul arsenal de arme institutionale aflat la indemana lui Basescu in vederea subjugarii adversarilor sai, Presedintia se demonstreaza, deocamdata, departe de a fi fost transformata intr-o redutabila sursa de putere. Pare absolut plauzibil ca locatarul de la Cotroceni sa se vada nevoit a consulta poporul si pe viitor (desi, probabil, in circumstante mai putin dramatice decat cele din 2007) – asta, in conditiile in care va dori cu adevarat sa infaptuiasca ceva in urmatorii ani. Cat priveste electoratul, acesta va deveni cu siguranta neiertator daca va constata ca acest al doilea mandat prezidential tinde sa fie doar un adio prelungit, marcat de o serie de proiecte inutile, bune strict pentru augmentarea propriului ego si/sau contracararea oponentilor.
Desconsiderarea generala fata de presedinte se va maximiza la fel de cert in conditiile in care acesta ar permite transformarea PDL intr-un megapartid, doldora de dezertori indoielnici care au discreditat nu o data partidele din randurile carora au plecat. Supravietuirea politica cere, desigur, o anumita deschidere fata de toate fortele politice, dar nicidecum cu pretul diluarii principalelor deziderate reformiste, in special cele privind regenerarea statului. Din fericire, rivalitatea dintre PDL si PSD este atat de feroce, inclusiv in plan regional, incat o dezertare in masa de la un partid la altul pare relativ improbabila. Nu acelasi lucru se poate spune insa despre o potentiala sfanta uniune dintre fripturistii de toate culorile. Iar daca aceasta prinde contur, atunci statul roman are toate sansele sa se prabuseasca sub povara multitudinii de pretentii emise.
Traian Basescu s-a luptat, fireste, si pentru supravietuirea personala. Daca pierdea batalia, Romania ar fi incaput pe mainile unui grup profund imoral, amator de un presedinte slab si un sas docil pe post de premier "Wunderkind" – taman buni pentru a fi stransi cu menghina ori de cate ori s-ar fi impus. Ca atare, lui Basescu i se poate ierta intrucatva ca pe parcursul intregii campanii maculate nu a prezentat un program propriu detaliat. Acum va trebui sa se concentreze, cel putin in prima jumatate a anului 2010, pe managementul crizei. Va mai trebui sa incerce si o refacere a legaturilor sale cu tineretul educat, care l-a parasit in mare masura in favoarea lui Crin Antonescu si chiar s-a lasat partial convins sa opteze pentru Mircea Geoana in turul doi. Una dintre prioritatile presedintelui ar trebui sa fie, de-acum, asigurarea si extinderea sanselor de ascensiune a tinerilor merituosi – in special din domeniul serviciilor publice – in cadrul birocratiei romanesti.
Obiectivul ar include, desigur, si asumarea unor confruntari directe cu greii pedelisti, a caror atitudine fata de promovari in cadrul variilor institutii ale statului s-a dovedit deseori identica cu cea a dinozaurilor pesedisti. Tendinta reformista inca pare a fi ceva mai palpabila in randurile PDL decat in cele PSD, unde impulsurile reformatoare s-au restrans la Grupul de la Cluj. Cu toate acestea, stilul si apucaturile PDL afisate in ultimii ani s-au demonstrat, in mare, complet dezamagitoare. Foamea de functii si atitudinea condescendent autoritarista fata de tinerii profesionisti aflati la inceput de cariera si intrati, vrand, nevrand, in contact cu PDL au adus, precum se vede, enorme prejudicii partidului.
Spus mai pe sleau, Traian Basescu ar trebui sa faca intai de toate curatenie in propria tabara. Pe langa aceasta cerinta, cadrul institutional al Presedintiei ii permite infiintarea de task forces, comisii sau agentii dedicate solutionarii unei multitudini de probleme ramase ignorate. Iar astfel de structuri ar putea fi de cert interes pentru toti tinerii profesionisti capabili de leadership si doritori sa activeze in folosul binelui comun. Multi dintre cei care nu l-au votat ca presedinte l-au sustinut totusi in chestiunea referendumului privind oportunitatea unui Parlament mai eficient si reprezentativ. Daca va dori sa-si puna amprenta pe evolutia Romaniei din urmatoarele decenii, Traian Basescu trebuie sa-si insoteasca, de-acum, retorica reformista cu fapte. Daca reuseste sa faca acest pas, nu va mai avea nevoie de gesturi populiste pentru a-si apropia oamenii si va diminua totodata sentimentele ambivalente ale multora dintre ei cu privire la adevaratele sale intentii politice.
