23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialDecizie fără precendent: Șeful CJ Vrancea, Marian Oprișan, a fost achitat, iar...

Decizie fără precendent: Șeful CJ Vrancea, Marian Oprișan, a fost achitat, iar expertele lui au fost condamnate

Două experte contabile, acuzate de fals în acte, abuz în serviciu, favorizarea infractorului şi complicitate la aceste infracţiuni, într-un caz în care a fost judecat şi achitat preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, au fost condamnate la închisoare.

Ileana Roxana Cernea a fost desemnată de instanţă să efectueze expertiza financiar-contabilă în dosarul lui Marian Oprişan (foto), apoi aceasta a fost înlocuită de Elena Valentina Muşuroiu. Procurorii au descoperit însă că cele două ar fi stabilit împreună cum vor aborda expertiza astfel încât să îi favorizeze pe inculpaţi, inclusiv pe preşedintele CJ Vrancea.

Judecătoria Focșani a condamnat-o, în primă instanţă, pe Ileana Cernea (Pintea) la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, fiind obligată să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Aceeaşi pedeapsă a primit şi Elena Valentina Muşuroiu, iar expertul focşănean Liviu Macovei, şeful  unei firme de contabilitate implicate în dosar, a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu.

Decizia este fără precedent în justiția română ținând cont de faptul că cel pentru care ar fi măsluit expertizele cele două experte, respectiv Marian Oprișan, a fost achitat. Decizia poate fi atacată cu apel. 


Citește și: EXCLUSIV: Șeful fantomă de la ANRP, George Băeșu, cumătrul baronului Marian Oprișan, și-a înaintat demisia acum 18 luni, dar semnează acte fără jenă

Fosta conducere a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) de până în 2012 a fost pusă sub acuzare in corpore în ultimii ani, tocmai pentru diverse ilegalități comise în procesul de restituire a proprietăților confiscate de regimul comunist. La finele acelui an, guvernul condus de Victor Ponta îl numea la conducerea instituției pe fostul deputat PSD de Vrancea George Băeșu, cumătrul baronului de Focşani Marian Oprișan. Prin această numire, se intenţiona ca George Băeșu să aducă un suflu nou, dar mai ales corectitudine în îndeplinirea sarcinilor de restituire a proprietăților confiscate abuziv… citește mai departe aici … 


Marian Oprișan a fost achitat în dosarul ”Căprioara”, în luna decembrie a anului trecut. În acest dosar, procurorii l-au acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals. Alături de el, au mai fost inculpaţi şi vicepreşedintele CJ, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Direcţiei Economice, Ion Costeanu, directorul Direcţiei Tehnice, Liviu Rusu, fost şef Serviciu Drumuri şi Poduri din Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean.

Procurorii susţin că o comisie de licitaţie de la Consiliul Judeţean, numită de Marian Oprişan, ar fi încredinţat banii viraţi de Ministerul Transporturilor, pentru lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, unor firme neeligibile. Alte acuzaţii se refereau la achiziţia corpului de clădiri de la “Căprioara” şi la sumele cheltuite pentru întreţinerea unităţilor de protocol Vila “Rucăr” şi “Hanul dintre Vii”, situate în localităţile Soveja, respectiv Cîmpineanca, imobile pentru întreţinerea cărora Consiliul Judeţean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei. 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă