28.8 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăSpecialOpoziția din SIRIA cere sprijinul ONU pentru a avea un armistițiu de...

Opoziția din SIRIA cere sprijinul ONU pentru a avea un armistițiu de RAMADAN

Opoziţia siriană a cerut ONU să iniţieze cu ocazia Ramadanului, care începe în zilele următoare, un armistiţiu în toată Siria, cu excepţia sectoarelor sub controlul grupării Statul Islamic (SI), a declarat miercuri pentru AFP Basma Kodmani, de la Înaltul Comitet de Negocieri (HNC), informează Agerpres.

„Am cerut ONU un armistiţiu în sectoarele controlate de părţi pentru a-l respecta – regimul şi opoziţia”, a declarat dna Kodmani, un membru al HNC, care reuneşte principalii reprezentanţi ai opoziţiei şi rebeliunii siriene. 

„Noi vorbim de toată Siria, cu excepţia zonelor sub controlul SI”, a subliniat ea. 

Opoziţia nu a cerut excluderea jihadiştilor Frontul al-Nosra, ramura siriană Al Qaida, din acest armistiţiu, a afirmat ea, explicând că „prezenţa Al-Nosra în unele zone serveşte drept pretext pentru regim de a continua bombardamentele în timpul armistiţiului”. 

Potrivit dnei Kodmani, opoziţia a primit un răspuns de la emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, afirmând că ”se lucrează la cerere”. 

Coordonatorul HNC, Riyad Hijab, a anunţat la rândul său miercuri că a trimis o scrisoare pe 28 mai secretarului general al ONU Ban Ki-moon, cerându-i „să reafirme obligaţia regimului şi aliaţilor săi de a adera la o încetare a focului globală şi totală a ostilităţilor pe teritoriul sirian, fără excepţie, în timpul Ramadanului”, care începe în acest an în jurul datei de 6 iunie. 

Un armistiţiu iniţiat de americani şi ruşi a intrat în vigoare la 27 februarie, dar a fost violat în mod repetat. Grupările jihadiste, cum ar fi SI şi Frontul Al-Nosra, sunt excluse din acest armistiţiu. 

În prezent, bombardamentele continuă între rebeli şi regim intermitent, în special în metropola Alep (nord) şi în apropierea capitalei Damasc, aminteşte France Presse.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă