17.4 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialOperatorii low-cost ocolesc Aeroportul Sibiu

Operatorii low-cost ocolesc Aeroportul Sibiu

Operatorii low-cost ocolesc Sibiul. În ciuda nenumăratelor facilităţi pe care Consiliul Judeţean le oferă companiilor care deschid noi rute de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, nici o companie nu a semnat un contract până acum.

Aeroportul a organizat mai multe licitaţii, însă doar pentru ruta Sibiu – Londra s-a înscris compania Wizz Air care mai trebuie să îşi modifice documentaţia. La finalul lunii septembrie, administraţia judeţeană licitează din nou rutele spre Italia, Sibiu – Roma, Sibiu – Veneţia şi Sibiu – Milano.

Licitaţiile organizate anul acesta de Consiliul Judeţean Sibiu (CJS) prin Aeroportul Internaţional Sibiu pentru deschiderea de noi curse aeriene către mai multe destinaţii din Europa nu s-au concretizat în niciun fel până acum. Şi asta deşi tarifele practicate de aeroport au fost scăzute simţitor, în plus, companiile nou venite primesc ajutoare de stat substanţiale, dar nici acest lucru nu le-a atras.

Compania aeriană Wizz Air s-a prezentat la licitaţie în vară pentru a opera de pe Aeroportul Internaţional Sibiu o cursă pe ruta Sibiu – Londra, dar contractul nu a fost semnat.

„Pe ruta Sibiu – Londra a fost un participant cu o ofertă, i s-au cerut clarificări la acea ofertă, am mai avut discuţii şi am solicitat ca până la sfârşitul săptămânii să ne precizeze clar, pentru că au trecut vreo trei luni de zile de la discuţii şi dacă nu se repoziţionează vom relua licitaţia”, explică Ioan Banciu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.

Interes scăzut

Această declaraţie vine în contextul în care rute spre Madrid şi Barcelona, Milano, Veneţia şi Roma, Paris şi Dortmund au fost licitate în această vară, dar fără nici un ofertant concret.

O parte din aceste licitaţii vor fi reluate la finalul lunii septembrie, când Aeroportul va organiza o nouă procedură pentru Sibiu – Roma, Sibiu – Veneţia şi Sibiu – Milano. Companiile care vin la Sibiu şi deschid rute noi vor primi ajutoare de stat la înfiinţare, care înseamnă până la 40 la sută din chel¬tuielile de marketing şi publicitate pe care le fac prin deschiderea rutelor de la Sibiu, însă, dacă primesc aceşti bani, trebuie să rămână cinci ani să zboare de la Sibiu.

„Companiile aeriene trebuie să opereze pe Aeroportul Internaţional Sibiu ruta pentru care au beneficiat de ajutor la înfiin¬ţare pentru perioada solicitată, respectiv de maxim cinci ani, plus o perioadă cel puţin egală cu cea în care au primit ajutorul pentru a evita eventualele sancţiuni. (…) În cazul în care compania aeriană decide să închidă ruta pentru care pri¬meşte sprijin financiar, înainte de finalizarea perioadei con¬venite de acordare, fără ca gra¬dul de rentabilitate a rutei să fie atins, atunci toate ajutoarele primite vor fi rambursate către Consiliul Judeţean indexate cu rata de referinţă a UE”, menţionează proiectul referitor acordarea ajutorului financiar, proiect aprobat de Comisia Europeană.

Succes la Cluj

De mai mult succes s-a bucurat o iniţiativă similară, a Aeroportului Internaţioanl din Cluj-Napoca. Acesta a reuşit să atragă noi curse spre diferite oraşe europene, cu ajutorul unor facilităţi europene. Printre noile destinaţii din acest an ale aeroportului clujean se numără Bruxelles şi Praga. De asemenea, comunitatea de afaceri cere reluarea curselor spre Frankfurt.

Cele mai citite

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă