De când Olanda se opune categoric admiterii Româ-niei în spaţiul Schengen, la graniţele noastre se controlează „la sânge” transporturile de flori din Olanda, flori care ar conţine o bacterie deosebit de periculoasă. Până la declaraţia guvernului olandez că nu ne acceptă în spaţiul Schengen, florile olandeze nu conţineau nici o bacterie periculoasă, dar, după declaraţia cu pricina, situaţia s-a schimbat. Să vadă camionagiul olandez, să se convingă şi să-şi zică în barbă: „Ehei, ce bine ar fi dacă România ar fi în spaţiul Schengen! Aş livra şi eu transportul înainte ca florile să se ofilească de tot…”. Şi uite că Olanda va ajunge să-şi dorească intrarea României în spaţiul Schengen mai mult chiar decât noi!
Totuşi, guvernul olandez nu a invocat nici florile, nici bacteriile, ci corupţia din România, justiţia română fiind iarăşi arătată cu degetul. Are guvernul olandez dreptate? Este România atât de coruptă încât înglobarea ei în spaţiul Schengen ar însemna riscuri prea mari pentru statele membre?
Bunica Lorena este un personaj istoric. A fost deţinut politic pentru complot contra comunismului. Graţioasă, cochetă, dar fragilă: bunica Lorena are 94 de ani.
După 1989, bunica Lorena a dus şi duce o luptă neîmpăcată pentru recuperarea bunurilor familiei, bunuri naţionalizate de comunişti: ferma şi conacul din comuna Pantelimon, locuinţa şi terenul din strada Făinari, atelierul de reparaţii auto şi terenul din strada Sf. Ion Moşi. După mai mult de 21 de ani de luptă cu un sistem infernal, în care instituţiile statului şi mafia fuzionează monstruos, bunica Lorena nu a primit înapoi nici măcar un metru pătrat de teren, nici măcar un leu despăgubire.
Din ferma din comuna Pantelimon (10,918 ha, conac, anexe, casa lucrătorilor, inventar agricol) a rămas numai terenul. Comuniştii au distrus şi au furat tot ce se putea, dar, situat între şosea, lac şi drumul comunal, terenul valorează în prezent peste 3 milioane de euro (subevaluat).
Conform legislaţiei Iliescu, restituirea proprietăţilor se făcea de conducerea comunistă a fostelor IAS-uri. Bunica Lorena a fost trimisă la comuna Cernica. A urmat un proces foarte, foarte lung. Justiţia română cerea mereu hârtii, multe hârtii, dar cineva, mai înainte, distrugea toate sursele. Cine a rupt paginile din registrul agricol? Unde a dispărut arhiva comunei Pantelimon? Cât timp trebuia să tergiverseze justiţia română procesul? Până ce băieţii deştepţi să împartă terenul, să primească titluri de proprietate şi să vândă, să revândă şi să cumpere între ei loturile, „cu bună-credinţă”. Nimeni, niciodată, nu i-a întrebat în baza căror acte s-au eliberat titlurile de proprietate acolo. Nici un judecător, nici o autoritate nu au avut această curiozitate în cei mai mult de 21 de ani.
Ar trebui un Balzac pentru a descrie tot acest mecanism monstruos: comisii de foşti şefi comunişti, judecători incorecţi, avocaţi trădători, experţi veroşi, prefectură, primărie, cadastru, arhive distruse, mită, corupţie, mafie, ameninţări cu moartea… Dar de recuperatori aţi auzit? După ce mecanismul monstruos te convinge că nu ai nici o şansă în faţa lui, că vei cheltui degeaba ani, bani, energie, că îţi rişti sănătatea şi viaţa fără să obţii nimic, atunci apare RECUPERATORUL. El cumpără moştenirea pe mai nimic, apoi imediat, în mod miraculos, justiţia română îi acordă lui tot ce i-a refuzat adevăratului moştenitor.
Olandezii spun că nu le trebuie aşa ceva în spaţiul Schengen. România? Încă de pe timpurile ceauşiste, discrepanţa dintre politica internă şi politica externă caracteriza statul român. Nu ne supără că Olanda are dreptate, dar ne irită că nu am reuşit să-i fraierim. Bacteria corupţiei colcăie în România, dar asta nu ne deranjează. Ne deranjează refuzul olandez.
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard
