5.6 C
București
sâmbătă, 7 decembrie 2024
AcasăSpecialOgnjenovici nu l-a convins pe Giannini

Ognjenovici nu l-a convins pe Giannini

Antrenorul Giuseppe Giannini (foto) l-a anuntat pe jucatorul Perica Ognjenovici sa nu mai vina la Pitesti, dupa ce tehnicianul a vizionat patru casete cu evolutiile fotbalistului sarb. Giannini a primit patru casete cu evolutiile fostului atacant al formatiilor Steaua Rosie Belgrad, Real Madrid si Kaiserslautern si, dupa vizionarea acestora, nu a fost impresionat de calitatile fotbalistului sarb. In cantonamentul echipei au sosit jucatorii Panagiotis Giannopoulos si Drodje Zafirovic, care au debutat in partida amicala pe care FC Arges a sustinut-o in compania formatiei Universitatea Craiova. Drodje Zafirovic, 28 de ani, evolueaza pe postul de mijlocas si sustine ca a evoluat ultima oara la clubul Vojevodina Novi Sad.
FC Arges a invins cu scorul de 3-0 (1-0) formatia Universitatea Craiova, in amicalul disputat pe Stadionul Metrom din Brasov. Golurile pitestenilor au fost marcate de Nastasie, Ciprian Tanasa si Daniel Rednic. Antrenorul Giuseppe Giannini a inceput meciul in formula: Guso – Chirita, Chita, Lipa, Bazzi – A. Ionescu, Cr. Tanase, M. Negru – C. Tanasa, Bilasco, Nastasie. Au mai jucat portarul Vintila si jucatorii de camp Giannopoulos, Daouda, D. Rednic, Cruceru, Prepelita, Crivac, Zafirovici si Doman.
Managerul Universitatii Craiova, Ovidiu Stanga, a trimis in teren urmatorii jucatori: Bornescu – Heat, Stoica, Mitchell – Dananae, Pico, Maguire, Velcovici – Parvu, Rose, Jaber. Au mai jucat Gaman, Burca, Ojiga, Barboianu, Busu, Dina, Garla, Gargalie, Bird si Costea II.
Antrenorul pitestean Giuseppe Giannini s-a declarat foarte multumit de jocul echipei sale si de rezultatul obtinut. „Sunt incantat de jocul echipei, insa nu ma pot edifica dupa un simplu meci de verificare. Altele vor fi datele problemei in jocurile oficiale. Cert este ca nu ma gandesc la titlu”, a spus Giannini.
Patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, nu s-a aratat suparat din cauza infrangerii de miercuri si spera ca oltenii sa-si ia revansa in meciurile oficiale. „Nu sunt suparat pe jocul echipei. Cred ca, daca am fi marcat primii, altul era rezultatul final. Asteptam acum in campionat disputa cu ei si ne vom revansa”, a spus Mititelu.
FC Arges si Universitatea Craiova se vor intalni chiar in etapa a III-a a Ligii I. FC Arges va reveni la Pitesti sambata, pana atunci antrenorul Giannini urmand sa-l mai testeze pe sarbul Zafirovici, in timp ce Giannopoulos a fost deja legitimat.

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă