16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialOficiali americani și chinezi caută soluţii pentru a forţa Coreea de Nord...

Oficiali americani și chinezi caută soluţii pentru a forţa Coreea de Nord să renunțe la programul nuclear

Reprezentanții Apărării din SUA și diplomați chinezi discută, la Washington, despre posibile soluţii astfel încât să forţeze Coreea de Nord să renunţe la programul său nuclear, informează Reuters, potrivit Mediafax.

În cadrul discuţiilor este de aşteptat ca partea americană să preseze China pentru o înăsprire a sancţiunilor asupra Coreei de Nord. Statele Unite şi aliaţii săi ar dori impunerea unui embargou petrolier asupra Coreei de Nord şi impunerea unei interdicţii asupra liniilor aeriene nord coreene, mişcări împotriva cărora, în trecut, li s-au opus China şi Rusia.

"Cu toate că apreciez foarte mult eforturile preşedintelui Xi şi ale Chinei în privinţa Coreei de Nord, acestea nu au funcţionat. Cel puţin ştiu că China a încercat!", a scris Donald Trump pe Twitter.

Este încă neclar dacă aceste remarci ale preşedintelui american reprezintă o schimbare semnificativă în modul său de gândire cu privire la eforturile Statelor Unite de până acum de a stopa programul nuclear nord coreean, sau dacă ele reprezintă o întărire a liniei politice a Statelor Unite faţă de China.

Ministerul Afacerilor Externe al Chinei a precizat că Beijingul a depus "eforturi susţinute" pentru rezolvarea tensiunilor din peninsula coreeană, nu ca rezultat al presiunilor externe ci datorită faptului că Republica Populară Chineză este un membru responsabil al comunităţii internaţionale, iar rezolvarea problemei nucleare nord coreene este în interesul Chinei.

Un oficial sud coreean aparţinând ministerului Apărării a declarat că Coreea de Nord rămîne pregătită în orice moment pentru efectuarea unui al şaselea test nuclear. Ultimul test nuclear al Coreei de Nord a avut loc în septembrie anul trecut, dar de atunci şi până în prezent a efectuat numeroase teste cu rachete balistice intercontinentale.

Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă