19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialOficiali americani: Zborul Malaysian Airlines, cel mai probabil doborât din eroare de...

Oficiali americani: Zborul Malaysian Airlines, cel mai probabil doborât din eroare de către un echipaj slab pregătit

Un oficial american din domeniul securităţii, sub acoperirea anonimatului, a declarat că zborul MH17 a fost doborât "din eroare" deasupra estului Ucrainei şi că racheta a fost lansată "de un echipaj slab pregătit", deoarece sistemul utilizat – o baterie de rachete sol-aer de fabricaţie rusească Buk – necesită un anumit grad de cunoaştere şi de pregătire, informează Mediafax.

El a subliniat, de altfel, că serviciile americane de informaţii nu sunt în măsură să spună dacă ruşi erau prezenţi sau nu la baterie în momentul lansării rachetei. Chiar dacă racheta a fost lansată dintr-o zonă controlată de rebeli, este imposibil, pentru moment, de spus cine "a apăsat butonul" şi de ce, a mai adăugat oficialul sub protectia an'onimatului.

Serviciile americane de informaţii susţin că în acest moment nu deţin dovezi că ruşii i-ar fi instruit pe separatişti să folosească rachetele de tip Buk – un sistem antiaerian relativ modern şi sofisticat. Pe de altă parte, aceşti oficiali au mai afirmat, într-o conferinţă de presă, că explicaţia dată de ruşi, care sugerează responsabilitatea Ucrainei, "nu este convingătoare".

În total, 298 de persoane, între care 193 de olandezi, se aflau la bordul avionului Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines prăbuşit joi în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de separatiştii proruşi.

Cele mai citite

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă