12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialOfertă: București – Tenerife, de la 229 lei

Ofertă: București – Tenerife, de la 229 lei

Compania low-cost WizzAir a anunțat astăzi o nouă rută directă de la baza sa din București, spre Tenerife Sud – aeroportul din partea turistică a insulei spaniole. Începând cu 2 noiembrie compania va opera o cursă săptămânală, în fiecare zi de miercuri, iar din 18 decembrie ziua de operare va fi duminica.

Zborurile vor decola de la București în jurul prânzului, urmând a ateriza pe aeroportul spaniol în jurul orei 17:00, iar zborul de retur va ajunge în București în jurul orei 1:00 dimineața, a doua zi. Tarifele pornesc de la 229 lei/segment, deci aproximativ 100 euro dus-întors, însă un bagaj de cală de 23 kilograme are un preț care pornește de la 20 euro/bagaj și poate crește în timpul sezonului.

Este prima companie aeriană care lansează o conexiune directă, regulată, din București, până acum alte companii aeriene operând doar curse charter.

Pentru cei din nord-vestul țării, Tenerife este mai aproape grație unui zbor direct spre Insulele Canare operat din Budapesta. Aeroportul este tot Tenerife Sud și sunt zboruri operate de două ori pe săptămână, lunea și vinerea, iar tarifele pornesc de la 220 euro/dus-întors cu taxe de aeroport incluse, însă pentru bagajul de cală turiștii vor trebui să scoată din buzunar încă 70 euro/dus-întors, pentru un bagaj de 23 kg. Dacă tarifele acestea vor fi valabile și pentru ruta București – Tenerife, prețurile vor fi mai bune decât minimul practicat acum de companiile Tarom și Air Europa (cu escală la Madrid sau Barcelona) care se situează în jurul a 375 euro/dus-întors, bagaj de cală inclus.

Presa iberică relatează că noile rute ale Wizzair spre/din insulele Canare vor fi Tenerife – Bucureşti (România), Lanzarote – Budapesta (Ungaria), Lanzarote – Katowice (Polonia) și Tenerife – Katowice (Polonia), toate urmând a fi operate o dată pe săptămână, mai puțin cea din urmă care ar avea două frecvențe săptămânale. Compania ungară beneficiază de ajutor financiar din partea biroului de promovare al insulelelor Canare de peste 600.000 euro pentru lansarea acestor rute noi.   

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă