18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialOcolul Pământului în şapte ani

Ocolul Pământului în şapte ani

Un francez de 35 de ani, Olivier Peyre, a încheiat recent un înconjur al lumii efectuat timp de șapte ani cu bicicleta, parapanta și ambarcațiuni cu pânze, a declarat el AFP fiind citat de Agerpres.

Tânărul inginer a parcurs 103.750 de kilometri pe bicicletă și ca membru al unor echipaje de vase cu pânze. "Am adăugat parapanta ca să văd lumea de sus", a spus el.

Periplul său a început în iulie 2008 spre vest. Aventurierul s-a îndreptat spre America de Sud, trecând prin Africa, și a traversat apoi Pacificul. După o pauză de un an în Noua Caledonie și traversarea Australiei, el a parcurs Asia și a ajuns din nou în Europa prin Turcia acum trei luni.

"Călătoria mea a costat în jur de 20.000 de euro", a precizat Peyre. Aventura sa a fost finanțată din economii personale, precum și din banii câștigați ca inginer în energie eoliană și de profesor în Noua Caledonie, dar și de sponsori. "Ei mi-au oferit ajutor material. În timpul călătoriei, mulți oameni mi-au deschis ușa casei lor", a adăugat amatorul de aventură.

"Am experimentat frigul, foamea, am traversat zone unde temperatura era de—35 de grade Celsius pe platourile tibetane…Dar nu a fost nimic pe lângă aspectul uman. Am fost multă vreme departe de familie și prieteni", mărturisește Olivier Peyre.

Pariul său de a face drumul fără emisii de CO2 a fost respectat aproape în întregime. "Utilizarea motorului pe ambarcațiunile cu pânze a ținut de proprietari. O treime din călătoriile mele pe apă a fost motorizată", a declarat el.

Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă