35.3 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialObiectivul: inghetarea pretului gazelor pana la finele anului 2008

Obiectivul: inghetarea pretului gazelor pana la finele anului 2008

Premierul Tariceanu si Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele companiei OMV, au stabilit ieri, de principiu, gasirea unei formule prin care sa fie inghetate preturile gazelor pentru consumatorii casnici pana la sfarsitul anului 2008.
O varianta de evitare a cresterii preturilor este constituirea unui „fond de ajutorare sociala”, la care sa contribuie si Petrom. Responsabilii pentru negocierile Guvernului cu OMV sunt ministrii Seres si Vladescu. „Am convenit, de principiu, sa gasim o formula prin care sa evitam, pana la finele anului 2008, cresterea pretului la gaze pentru consumatorul casnic, din cauza alinierii la preturile mondiale”, a spus premierul. Pentru consumatorii industriali vor fi practicate preturile de pe piata, nesubventionate. Formula prin care va fi operationalizata solutia de mentinere a preturilor va fi definitivata in urmatoarea perioada, prin negocieri, a anuntat Tariceanu. O varianta vehiculata este infiintarea unui „fond de ajutorare sociala”, la care sa contribuie si Petrom. „Este o formula care va permite sa nu mai avem cresteri de preturi in urmatorii doi ani. In aceasta perioada este previzionata o scadere a pretului gazelor pe piata mondiala, ceea ce va fi, evident, un avantaj”, a aratat pri-mul-ministru. Negociatorii guvernamentali cu OMV vor fi reprezentantii Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, iar responsabilitatea pentru derularea discutiilor va reveni ministrilor Codrut Seres (Economie) si Sebastian Vladescu (Finante).

„Ajutorarea sociala”, un principiu european

Ideea constituirii unui „fond de ajutorare sociala” nu este noua, sustin analistii economici. In Europa, gratie introducerii principiilor guvernarii corporatiste, companiile de tipul OMV-Petrom contribuie la protectia sociala prin astfel de fonduri. Economistul Liviu Voinea de la Grupul pentru Economie Aplicata a explicat, intr-un interviu acordat BBC, ca responsabilizarea sociala este un principiu care trebuie aplicat mai multor companii din Romania, nu numai celor din domeniul energetic: „Ce inseamna „responsabilitate sociala”? Intr-un cuvant, inseamna sa dai inapoi la comunitate o parte din surplusul pe care l-ai luat tot de la comunitate. Nu este ceva care ar trebui aplicat doar la firmele de petrol si gaze, ci in general tuturor firmelor din Romania ar trebui sa li se aplice”.
In opinia analistului Liviu Voinea, singura institutie care mai poate schimba ceva in contractul de privatizare a Petrom este Comisia Europeana. „In ceea ce priveste concret cazul Petrom-OMV, eu cred ca, daca mai este cineva care poate schimba ceva din contractul de privatizare, aceea este doar Comisia Europeana, prin Directia sa de concurenta, toate marile privatizari din Romania care au o dimensiune comunitara – si privatizarea Petromului are o astfel de dimensiune – vor fi luate la puricat, la analizat de Comisia Europeana, dupa 1 ianuarie 2007, iar in cazurile in care n-a fost respectata legislatia europeana de concurenta si, dupa parerea mea, in cazul Petrom-OMV sunt dubii in acest sens, se pot lua sanctiuni, repet, de catre Comisia Europeana”, a spus Voinea.

Cele mai citite

Varga închide subiectul Petrescu la FCSB! Promisiunea făcută după interesul lui Becali

Ioan Varga susține că Dan Petrescu i-a promis că, dacă va reveni în antrenorat în România, o va face exclusiv la CFR Cluj.Posibila revenire...

Arsenal primește o lovitură pe piața transferurilor! Real Madrid a luat decizia în cazul lui Vinicius

Vinicius Junior este tot mai aproape să-și prelungească înțelegerea cu Real Madrid, în ciuda interesului manifestat de Arsenal.Arsenal spera să profite de faptul că...

Autoritățile cer reducerea voluntară a consumului de electricitate

Ministerul Energiei cere populației, companiilor, instituțiilor publice și prosumatorilor să reducă voluntar consumul de electricitate în intervalul 19:00-23:00Autoritățile susțin că mutarea unor activități consumatoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă