22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialObama a atins, luni, cel mai ridicat nivel de clemență al unui...

Obama a atins, luni, cel mai ridicat nivel de clemență al unui președinte american. A grațiat 78 de deținuți într-o singură zi

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a scurtat pedepsele a 153 de condamnați și a acordat grațierea pentru alți 78 de deținuți, cel mai ridicat nivel de clemență din partea unui președinte american într-o singură zi, a informat luni Casa Albă într-un comunicat preluat de EFE, preluată de Agerpres.

“Cu cele 153 de comutări de azi, președintele a scurtat până acum condamnările în cazul a 1.176 de persoane, inclusiv 395 pedepse la închisoare pe viață”, a indicat consilierul prezidențial Neil Eggleston.

“Președintele a acordat de asemenea iertarea pentru 78 de persoane, crescând numărul total de grațieri la 148. Actele de clemență de azi — și mila pe care președintele a arătat-o celor 1.324 beneficiari de clemență (în total-n.r.) — exemplifică credința sa că Statele Unite sunt o națiune care oferă o a doua șansă”, a adăugat acesta.

Potrivit datelor publicate de Casa Albă, Obama a comutat mai multe sentințe decât ultimii 11 președinți anteriori lui împreună.

Eggleston a adăugat că este de așteptat ca Obama să acorde noi comutări de pedepse și grațieri înainte de a părăsi funcția, pe 20 ianuarie.

Comutarea pedepselor face parte din reforma sistemului de justiție penală, promovată de Barack Obama, pentru a reduce numărul de persoane care ispășesc pedepse lungi pentru infracțiuni legate de droguri fără comiterea de violență, nota acum două luni Reuters.

Obama împreună cu un grup de parlamentari din Congresul SUA au încercat să modifice legislația în vigoare pentru a reduce pedepsele obligatorii minime în astfel de cazuri, însă aceste eforturi au fost suspendate înainte de alegerile prezidențiale de la 8 noiembrie.

Cele mai citite

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...
Ultima oră
Pe aceeași temă