6.4 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO: Oana Niculescu Mizil: 3 ani de închisoare cu suspendare

VIDEO: Oana Niculescu Mizil: 3 ani de închisoare cu suspendare

Inalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a condamat-o pe deputata PSD Oana Niculescu Mizil la 3 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzată de conflict de interese pentru că și-a angajat mama la biroul său parlamentar. Decizia instanţei nu este definitivă.

Potrivit Mediafax, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, prin decizia de marţi, ca pedeapsa de trei ani de închisoare să fie suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de şase ani.

În perioada de încercare, Oana Niculescu Mizil trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere, respectiv să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, să anunţe dacă îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa, precum şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, dar şi informaţii privind mijloacele de existenţă.

Totodată, instanţa i-a interzis Oanei Niculescu Mizil dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie publică implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 10 ani.

"În baza art. 359 Cod procedură penală anterior atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 864 Cod penal anterior. În baza art.71 alin.5 Cod penal anterior cu referire la art.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatei pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei", se mai arată în decizia instanţei.

Sentinţa poate fi contestată cu apel la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Oana Niculescu Mizil a fost trimisă în judecată în 30 septembrie 2013, de către procurorii Parchetului instanţei supreme, care o acuză că a solicitat încadrarea în muncă a mamei sale, în cadrul biroului ei parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă prin care, în perioada mai 2009 – septembrie 2011, aceasta a realizat foloase materiale în cuantum de 65.697 de lei. Dosarul a fost deschis în urma reclamaţiei făcute de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), în septembrie 2011, mai scrie Mediafax.

"Oana Niculescu Mizil Ştefănescu Tohme, deputat în Parlamentul României, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea mamei sale, Lidia Niculescu Mizil Ştefănescu, începând cu data de 29 aprilie 2009, în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti", arăta ANI.

În 19 septembrie 2011, Oana Niculescu Mizil preciza, într-un comunicat, că mama ei nu este funcţionar public, ci are statut de personal contractual, menţionând că raporturile biroului de parlamentar cu aceasta au încetat în cursul zilei respective.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_big/33ff17de2437aefa8269872e6b72ea71/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

Cele mai citite

Cursul euro scade sub 4,97 lei, înregistrând cea mai mică valoare din iulie

În ciuda previziunilor care indicau o creștere a euro până la 5 lei din cauza incertitudinilor politice, piața valutară a surprins, iar miercuri Banca...

Bursa de Valori București explorează înființarea unei burse la Chișinău, alături de statul moldovenesc

Acest demers ar putea marca un moment crucial pentru integrarea economică regională și pentru atragerea de investiții în Republica Moldova Bursa de Valori București (BVB)...

Andreea Bănică, rugată de un ospătar să părăsească localul. „Penibil”

Andreea Bănică a trăit o experiență neplăcută la un restaurant renumit din București, care a lăsat-o complet surprinsă. Andreea Bănică, dată afară dintr-un restaurant Vedeta,...
Ultima oră
Pe aceeași temă