12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialOameni ai străzii cu diplomă universitară

Oameni ai străzii cu diplomă universitară

Printre cei adunaţi de pe străzi pentru a nu fi ucişi de ger se află cinci persoane cu studii superioare, dintre care doi medici şi un fost consilier municipal.

 

La  „Azilul de noapte” cum i se spune Centrului de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost al Primăriei Galaţi au ajuns 114 oameni ai străzii, adunaţi de pe străzi pentru a nu muri de frig. „Este o problemă foarte grea asta, cu aşa-zişii «boschetari». Ar trebui să plângem, pentru că sunt oameni cu studii superioare, adunaţi de pe stradă ca «boschetari». Unul a fost şi consilier municipal. La ora actuală sunt în evidenţele mele cinci persoane cu studii superioare, dintre care doi sunt medici. Niciodată nu se ştie când poate ajunge un om în astfel de situaţie”, ne-a declarat primarul Dumitru Nicolae.

Primăria analizează fiecare din aceste cazuri disperate şi încearcă să găsească soluţii pentru a nu mai fi nevoiţi să se întoarcă în stradă. Li se oferă locuinţă sau loc de muncă, iar dacă nu pot munci din cauza vârstei sau problemelor de sănătate, sunt internaţi în centre de asistenţă socială. Potrivit viceprimarului Nicuşor Ciumacenco, la „Azilul de noapte” sunt găzduite în aceste zile 21 de femei şi 94 de bărbaţi. Pentru 22 de oameni ai străzii, două femei şi 20 de bărbaţi, care muncesc cu forme legale, sunt întocmite dosarele pentru acordarea unei locuinţe sociale sau ANL.

Pentru 25 de bărbaţi şi 5 femei se încearcă găsirea unui loc de muncă, iar cinci tineri au fost integraţi ca elevi ai Şcolii de Arte şi Meserii “Simion Mehedinţi”. În cazurile a 35 de oameni ai străzii, primăria a luat decizia internării în centre de asistenţă socială, pentru şase femei şi patru bărbaţi cu vârstă înaintată, întocmindu-se dosarele pentru transferarea lor la Căminul pentru Persoane Vârstnice iar pentru 5 femei şi 10 bărbaţi, cu grad de handicap accentuat, s-a luat decizia includerii lor într-un program de socializare la Centrul de Zi “Luceafărul” al DGASPC Galaţi. Alţi 10 bărbaţi cu probleme de sănătate, care nu pot fi nici pensionaţi, nici încadraţi în muncă, nici reintegraţi social, vor fi internaţi la Centrul Medico-Social Pechea. 

Întoarcerea acasă

Situaţia este ceva mai complicată în cazurile altor 20 de oameni ai străzii, care sunt din alte zone ale ţării. „Avem o problemă cu aceşti oameni, care nu sunt din Galaţi. Nu ne agităm acum să îi dăm afară, pentru că ar fi o prostie, dar când se încălzeşte, va trebui să găsim o soluţie”, spune primarul Dumitru Nicolae. În aceste cazuri, municipalitatea încearcă să ia legătura cu autorităţile din localităţile de reşedinţă pentru a se asigura că acolo le poate fi oferită o formă de asistenţă socială pentru ca după încălzirea vremii respectivilor oameni ai străzii să le fie cumpărat biletul de tren pentru întoarcerea acasă.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă