Unei femei care purta văl islamic integral în timp ce conducea o maşină în Franţa i-a fost întocmit proces-verbal pentru „conducere în condiţii inconfortabile”, ceea ce, în opinia poliţiei, este legal, dar, în opinia avocatului său, constituie o „atingere adusă drepturilor omului”, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Acest caz survine în contextul în care Guvernul francez şi-a anunţat, săptămâna aceasta, intenţia de a depune un proiect de lege privind interdicţia generală a portului vălului islamic integral în spaţiul public, un subiect sensibil, care suscită opinii diferite din partea partidelor şi condamnare din partea unor asociaţii.
O şoferiţă, în vârstă de 31 de ani, care poartă de nouă ani un niqab (un văl care acoperă întregul corp, cu excepţia ochilor), a declarat că a fost amendată cu suma de 22 de euro pentru „circulare în condiţii inconfortabile”, în timpul unui control rutier, la 2 aprilie, la Nantes, în vestul Franţei.
Ea a declarat că după ce a prezentat documentele şi şi-a arătat faţa, poliţistul a anunţat-o că va întocmi proces-verbal din cauza „ţinutei vestimentare”.
În procesul-verbal este menţionat articolul 412-6 din Codul Rutier francez, care prevede amenda cu suma de 22 de euro pentru „conducere în condiţii inconfortabile”, câmpul vizual al femeii fiind redus, în opinia poliţistului.
„Codul Rutier prevede acest tip de contravenţii. Este o problemă lăsată la aprecierea personală a poliţistului sau jandarmului”, a anunţat poliţia.
Acest articol „obligă orice şofer să fie în măsură să efectueze în mod comod şi fără întârziere toate manevrele necesare. Această dispoziţie de ordin general se aplică tuturor comportamentelor susceptibile să afecteze vigilenţa conducătorilor”, a precizat jandarmeria.
Avocatul şoferiţei, Jean-Michel Pollono, a apreciat că această amendă era „nejustificată în termeni de securitate rutieră şi (constituie) o atingere adusă drepturile omului şi ale femeii”.