6.3 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSpecialO nouă televiziune de ştiri în România

O nouă televiziune de ştiri în România

O nouă televiziune de știri se va lansa în România. Aceasta se va numi ”Iaștiri.ro” și potrivit deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) ar urma să se lanseze la începutul anului 2015 transmițând prin satelit şi prin reţele de comunicaţii în baza a două licențe TV.

Potrivit Mediafax, CNA a analizat, joi, solicitarea societăţii Media Play SRL de acordare a unei licenţe audiovizuale prin satelit şi a unei licenţe audiovizuale prin reţele de comunicaţii electronice pentru televiziunea laştiri.ro.

Asociatul unic al societăţii Media Play SRL este jurnalistul Lucian Mîndruţă. El a fost însoţit în şedinţa CNA de jurnalistul Alexandru Livadariu, producător general al proiectului laştiri.ro.

Cei doi au precizat că noua televiziune de ştiri va fi dedicată "oamenilor care vor să vadă jurnalism de calitate", dar şi acelor telespectatori care au părăsit mediul audiovizual în favoarea internetului, nefiind mulţumiţi de oferta actuală a posturilor de ştiri.

Cel mai probabil, noua televiziune laştiri.ro va fi lansată la începutul anului 2015, după cum a spus Lucian Mîndruţă, mai scrie Mediafax.

CNA a aprobat acordarea celor două licenţe pentru televiziunea laştiri.ro cu nouă voturi "pentru" (Laura Georgescu, Viorel Vasile Buda, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Lorand Turos, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) şi unul "împotrivă" (Monica Gubernat) lansarea noii televiziuni laştiri.ro.

Cele mai citite

Pentru a 12-a noapte consecutivă mii de oameni s-au adunat în fața Parlamentului din Tbilisi

Mii de georgieni pro-UE s-au adunat luni în faţa clădirii Parlamentului de la Tbilisi pentru o a 12-a noapte consecutivă de proteste față de...

U Cluj- CFR Cluj 3-2(0-1) în derby-ul Superligii de fotbal

Universitatea Cluj a câştigat derby-ul cu concitadina CFR Cluj cu scorul de 3-2 (0-1), luni seara, în ultimul meci din etapa a 19-a a...

Campionul mondial la box Mihai Leu salvat de profesorul Irinel Popescu

Fostul campion mondial de box Mihai Leu a transmis, luni, că îşi continuă recuperarea la Institutul Clinic Fundeni, unde a fost internat în urmă...
Ultima oră
Pe aceeași temă