Zilele acestea va apărea la Editura Polirom, în colecţia Document, ”Eu, fiul lor. Dosar de securitate”, o carte despre Dorin Tudoran scrisă însă de alţii. Aşa cum declară Tudoran, nu el a scris această carte, ci ea l-a scris pe Dorin Tudoran.
Volumul reprezintă o selecţie din documentele de urmărire informativă a lui Dorin Tudoran din perioada 1976-1986. Deşi, oficial, lui Dorin Tudoran i s-a deschis dosar de urmărire informativă în 1982, cele 9.852 de file recuperate din dosarul său de Securitate indică faptul că era urmărit informativ încă din anul 1976, cînd apare şi prima transcriere a unei convorbiri telefonice.
Iată declaraţia autorului:
Apariţia unei cărţi nu poate fi decât un prilej de bucurie pentru autorul ei. Cum nu eu am scris această carte, ci ea m-a scris pe mine, mă întreb cât de mult se vor bucura de apariţia acestui volum multiplii lui autori, foşti de toate felurile: înalţi ofiţeri de Securitate şi Miliţie, înalţi demnitari de Stat şi de Partid, turnători frenetici, surse surescitate, rezidenţi ai Securităţii în presă şi cultură şi, să nu uit, armata cu mult mai mare decât vom dori să recunoaştem vreodată a celor numiţi „persoane de sprijin”. Dacă există o rază de lumina în acest morman de mizerie, ea este dată de semnele că până şi atunci au existat prietenie, onoare, ba chiar şi solidaritate. Documente de felul acesta îi pot face pe cei mai tineri să nu asculte la vorbele celor mai bătrâni („Ţine minte/cinci cuvinte/e mai rău ca înainte”) şi pe noi toţi să înţelegem că, dacă va fi într-o zi la fel ca înainte, totul ni se datorează. La urma urmelor, suntem ce sunt opţiunile, alegerile noastre. N-ar fi rău să redevenim un popor şi să nu ne lăsăm transformaţi definitiv într-o haită sau turmă de… persoane de sprijin.
Radu Ioanid, prefaţatorul cărţii, declară pe coperta cărţii că „Dosarul de Securitate nu este un titlu de nobleţe postcomunist, ci oglinda deformată a persecuţiei întreprinse de un regim comunist prin poliţia sa politică. Dorin Tudoran a fost unul dintre primii scriitori care au adoptat o atitudine critică faţă de politica culturală a PCR. Cu timpul, poziţia lui s-a radicalizat, critică vizând sistemul în ansamblul său. O mărturie cutremurătoare a infernului pe care Dorin Tudoran l-a trăit începând cu jumătatea anilor ’70, când este pus sub urmărire de Securitate.”
Dorin Tudoran (n. 30 iunie 1945, Timişoara). Absolvent al Facultăţii de Limbă şi Literatură Romană a Universităţii din Bucureşti. Este director al programului Democracy Fellows la World Learning, Washington, DC, Statele Unite.
Cărţi de poezie: Mic tratat de glorie (1973), Cîntec de trecut Akheronul (1975), O zi în natură (1977), Uneori, plutirea (1977), Respiraţie artificială (1978), Pasaj de pietoni (1978), Semne particulare (antologie, 1979), De bună voie, autobiografia mea (1986), Ultimul turnir (antologie, 1992), Opţional Future (1988), Viitorul Facultativ/Opţional Future (1999), Tînărul Ulise (antologie, Polirom, 2000).
Cărţi de publicistică: Martori oculari (în colaborare cu Eugen Seceleanu, 1976), Biografia debuturilor (1978), Nostalgii intacte (1982), Adaptarea la realitate (1982), Frost or Fear? On the Condition of the Romanian Intellectual (traducere şi prefaţa de Vladimir Tismăneanu, 1988), Onoarea de a înţelege (antologie, 1998), Kakistokratia (1998), Absurdistan. O tragedie cu ieşire la mare (Polirom, 2006).
Dorin Tudoran a primit Premiul Uniunii Scriitorilor (1973, 1977, 1998), Marele Premiu al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti – ASPRO (1998), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1998), Premiul revistei Cuvîntul – „Superlativele anului” (1998). De asemenea, i s-au decernat Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1992) şi Premiul ALA (2001). În anul 2010, a fost distins cu Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia.
