Nu, hotarat lucru, nu ne putem considera un popor lipsit de griji.
Uitati-va, stimati cititori, ce mare nenorocire este in tara si veti vedea dimensiunea aproape reala a suferintei. Spun aproape deoarece, sunt absolut convins, durerea in totalitatea ei o simt doar oamenii loviti de furia apelor. Drama familiilor sinistrate nu poate fi descrisa in cuvinte. Imaginile televizate sunt doar fragmente dintr-o realitate inspaimantatoare care s-a intins peste intreaga Romanie. Inundatiile din Timis au fost doar inceputul. Toata lumea si-a intors atunci capul spre Otelec, rugandu-se ca dezastrul sa nu se extinda. Reporterii ziarului nostru, prezenti atunci la fata locului, vorbeau de o apocalipsa desprinsa parca din filmele SF, localitati intregi devenind cimitire lacustre in doar cateva zile. Toate se petreceau in campia Banatului. Prapadul a mers insa mai departe. A lovit naprasnic Moldova, toata Muntenia si acum Dobrogea. Baraganul nu a scapat nici el. In urma cu un an, prin Ialomita seceta transformase pamantul intr-un desert, incat puteai sa bagi piciorul in crapaturi pana la genunchi.
Astazi la Barbulesti nu se mai poate ajunge nici cu elicopterul. Cu masina, nici atat. Asezarea aproape ca a fost inghitita de apa. Nu mai misca. La unele case doar cosurile se mai puteau numara sambata. In Vlasca, acelasi blestem. Viata s-a oprit in loc. Uscatul a disparut. A aparut in schimb un nou Techirghiol la Urziceni, iar la Costinesti un lac a luat in brate marea. Cine a mai pomenit ca un teren neted ca palma, arid mai tot timpul anului sa fie inecat de ploaie? Cine s-a gandit vreodata ca o statiune de pe litoral ar putea fi devastata de inundatii precum un sat amarat din Delta lovit de Dunare? A venit vremea sa judecam cu alti ochi prezentul. Daca totul se va rezuma la o sticla de apa si o paine date ca ajutor sinistratilor, atunci la un viitor normal va fi foarte greu de ajuns. Pentru ca multe dintre necazuri se puteau evita daca autoritatile statului nu neglijau pregatirile pentru prevenirea dezastrelor. Sunt lipsuri pe toata linia. Indiferenta, cat incape. Dotari, ca acum o suta de ani. Ministri, prefecti si primari care nu fac nici cat doua cepe degerate. Despre amenajarile hidrotehnice mai bine sa nu vorbim. E destul sa te gandesti la digurile de mamaliga rupte de ape ca sa-ti dai seama de nivelul pregatirii in situatii de extrema urgenta. Avea dreptate femeia care si-a pierdut casa: „Cand vine votarea dau buzna peste noi in casa ca sa-i votam. Acuma doar dau din umeri, nenorocitii!”. Poti sa zici ca nu este asa?!
