14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialO instanţă turcă a hotărât arestarea preşedintelui organizaţiei Amnesty International din Turcia....

O instanţă turcă a hotărât arestarea preşedintelui organizaţiei Amnesty International din Turcia. Oficialul este acuzat de aderare la o organizaţie teroristă

O instanţă turcă a hotărât, sâmbătă, arestarea preşedintelui organizaţiei nonguvernamentale Amnesty International din Turcia, Taner Kilic, care este acuzat de aderare la o organizaţie teroristă, informează site-ul agenţiei Anadolu, potrivit Mediafax.

Taner Kilic a fost reţinut marţi în provincia vestică Izmir, împreună cu cinci avocaţi. Aceştia au fost acuzaţi de utilizarea aplicaţiei criptate de mesagerie mobilă ByLock, folosită de către membrii mişcării clericului Fethullah Gulen, acuzat de Ankara că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat din 2016.

Amnesty International consideră că decizia este "o batjocură a justiţiei şi o greşeală devastatoare", cerând eliberarea preşedintelui organizaţiei. Structura care promovează drepturile omului susţine că Taner Kilic a negat folosirea aplicaţiei mobile, iar autorităţile turce nu au suficiente dovezi pentru a-l acuza.

"Kilic este un apărător de principii şi un pasionat al drepturilor omului, care a criticat mişcarea lui Gulen. Acuzaţiile împotriva lui Kilic sunt lipsite de merit şi arată cât de arbitrară este abordarea guvernului turc, care îşi urmăreşte în mod frenetic adversarii şi criticii", a spus Salil Shetty, secretarul general al organizaţiei Amnesty International.

În acest an, peste 100.000 de persoane din mediul public şi privat au fost demise ori suspendate, iar aproape 50.000 dintre acestea au fost arestate. Acţiunile Ankarei au fost dur criticate de mai multe state europene şi organizaţii pentru drepturile omului.

Cele mai citite

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă