Sunt destui aceia care-i suspecteaza pe profesori de a fi fost manipulati sa inceapa greva tocmai cand a venit la putere opozitia PSD-ului. Faptele ar putea indreptati o asemenea ipoteza: in timpul guvernarii trecute profesorii nu au dus-o cu nici un leu vechi mai bine, iar invatamantul nu a fost cu nici un leu, vechi sau nou, mai dotat, si totusi sindicalistii au tacut chitic. Sau malc, daca vreti sa va mai amintiti de dulcea limba romaneasca, dinainte de prevederi sau concluzionari. Dar daca privim faptele in evolutia lor, iar guvernarile in lantul firesc in care se inscriu, atunci lucrurile nu mai sunt chiar asa de simple.
Mai intai ca nici o guvernare nu trage numai ponoasele propriilor imperfectiuni, ci, in primul rand, pe acelea ale unora dinainte. Pentru ca, mai intotdeauna, paharul se umple – sau lumea are impresia ca se umple – exact dupa ce o guvernare a incetat si una noua tocmai a inceput. Ideea care ar trebui sa fie clara in capul oricui vrea la putere este ca fiecare dintre cei ajunsi acolo varsa picaturile in paharul comun, astfel incat nu se poate sti cu siguranta din vina cui au loc umplerea acestuia si declansarea unui protest ori chiar a dezastrului. Se pune intrebarea legitima: de ce, la inceputul guvernarii PSD, n-au inceput mari greve, ale profesorilor, ale sindicalistilor de la metrou etc., carora li s-ar fi parut ca paharul in care turnasera guvernantii dinainte s-a umplut? Buna intrebare. Raspunsul, insa, e mai dificil de dat. Poate ca demagogia PSD a fost mai eficienta sau ca pesedistii vopsiti in sindicalisti au lucrat mai bine. Pe de alta parte, de data aceasta protestul profesorilor este justificat, in afara scenariilor, de promisiunea electorala ferma (ferma pana la trecerea puntii, numai ca profesorii nu sunt chiar dracul, cu care, de obicei, te faci frate ca s-o treci, dimpotriva) ca invatamantul va primi un 6% din PIB imediat ce Alianta D.A. va ajunge la guvernare. Or, distanta intre promisiune si procent a fost atat de mare incat a declansat brusc o nemultumire activa.
Daca orice greva ascunde in spatele ei o neimplinire a guvernarii, mai mult sau mai putin grava, mai usor sau mai greu de solutionat, aceea a profesorilor e dintre cele grave. Pentru ca, asa cum s-a observat, invatamantul e o problema de viitor, de proiect. Or, lipsa de proiect a guvernarilor de pana acum este vizibila cu ochiul liber. A trata invatamantul ca pe o simpla “ramura a economiei nationale” pare absurd, dar, nu o data, cei aflati la guvernare sunt tentati sa o faca. E bine sa le spunem cat mai des ca invatamantul nu e un simplu patratel, de aceeasi marime si culoare cu altele o suta sau o mie, de pe un tabel uniform. Ca invatamantul, ca si sanatatea, este mai mult de-atat. Ca de invatamant depinde gradul de civilizatie al tarii pe care o guverneaza oamenii politici. Iar cel al Romaniei e, azi, foarte jos. Inutil sa detaliem, o fac televiziunile in fiecare program de stiri, ba si-n altele, atunci cand se justifica prin deja cunoscutul refren “asta vrea publicul”. Or, publicul o sa vrea altceva, eventual mai elevat, daca o sa invete altceva. Si asta se va intampla daca profesorii vor avea un alt nivel de viata, iar scolile o alta dotare, la nivelul epocii, deloc luminoase totusi, pe care o traim.
Greva profesorilor este una mai grava decat, sa zicem, aceea a lucratorilor de la metrou pentru ca ea atrage atentia asupra viitorului care ar putea fi, daca nu chiar luminos, macar mai putin mic si negru. Ca de batut la usa oricum bate.
