21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialO casă din Râmnicu Sărat, cuprinsă de flăcări. O persoană a murit,...

O casă din Râmnicu Sărat, cuprinsă de flăcări. O persoană a murit, alte patru au ajuns la spital

O persoană a murit și alte patru au fost rănite, marți seara, după ce locuința acestora din municipiul Râmnicu Sărat a fost cuprinsă de flăcări. Victimele au fost transportate la spital, cu arsuri, informează News.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Vasile Prahoveanu, persoana decedată şi celelalte patru rănite sunt membre ale aceleiaşi familii şi locuiau într-o casă de aproximativ 2.000 de metri părtraţi, construită în mare parte din lemn.

Cei patru răniţi, între care şi un copil de 12 ani, au arsuri pe mâini şi pe faţă, de gradele I, II şi III. Doi dintre aceştia au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, iar ceilalţi doi au venit cu alte maşini.

 Astfel, pentru stingerea incendiului au intervenit trei autospeciale cu apă şi spumă. Pompierii nu au stabilit deocamdată cauza izbucnirii focului.

Cele mai citite

Prinţul Paul al României, condamnat în dosarul “Ferma Băneasa” la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, a fost depistat în Malta

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că Prințul Paul al României, condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul...

Nicușor Dan anunță începerea tratamentelor pentru combaterea țânțarilor

Primarul Nicușor Dan a anunțat că Compania Municipală Eco Igienizare din București a inițiat primul tratament din cele 14 programate pentru acest an, conform...

Ciolacu și ceilalți lideri PSD au lansat-o pe Firea spre Primăria Capitalei. Administrația nu trebuie să aibă culoare politică, susține premierul Ciolacu

Senatoarea Gabriela Firea, șefa filialei PSD București, s-a înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei, avându-i alături la acest eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă