Spitalul din Jebel a fost desfiinţat, iar locul său ar urma să fie luat de o secţie a spitalului psihiatric din Gătaia.
Localitatea Jebel stă ca pe un butoi de pulbere, după ce ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a decis desfiinţarea Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă şi transformarea acestuia într-o secţie exterioară a Spitalului de Psihiatrie din Gătaia. Hotărârea de guvern ¬referitoare la această transformare urmează să intre în vigoare peste câteva zile, în data de 7 aprilie, însă până atunci autorităţile locale, împreună cu cadrele medicale, încearcă să oprească aşa-zisa reformă din domeniul sănătăţii la poarta spitalului. „În proiectul iniţial se prevedea desfiinţarea spitalului de la Gătaia şi preluarea unităţii de către Spitalul Judeţean Timiş. Ulterior, s-a revenit asupra acestei hotărâri, din motive necunoscute, şi s-a decis peste noapte menţinerea spitalului din Gătaia şi desfiinţarea spitalului din Jebel. Ministrul a venit în Timiş, a intrat prin câteva birouri şi a fost convins să schimbe priorităţile. Este, clar, o măsură influenţată politic, pe care o vom reclama Parlamentului României”, protestează primarul din Jebel, Sabin Bociu, hotărât să meargă până în pânzele albe pentru a păstra spitalul comunei.
Măsuri contestate
Decizia ministrului Cseke, practic, pune punct istoriei de aproape 50 de ani a spitalului din Jebel. „Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Gătaia se înfiinţează prin comasarea prin fuziunea Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel şi a Spitalului de Psihiatrie Gătaia, care se desfiinţează”, arată actul legislativ. Protestatarii din Jebel spun că, probabil, spitalul din Gătaia a fost salvat doar pentru faptul că este condus de nora primarului, care este membru marcant al PDL.
Se tem de psihopaţi
„S-a stabilit ca 200 de paturi de la noi să fie transferate la Gătaia! Acolo sunt deja 445 de paturi şi, în prezent, se fac eforturi pentru găsirea unor spaţii în care să fie primiţi cei 200 de bolnavi de la Jebel! Aceştia sunt nebuni periculoşi, condamnaţi penal pentru infracţiuni cu violenţă, care necesită securitate maximă! Cum să-i transferi în alt loc, în spaţii amenajate în grabă? Pot scăpa oricând de sub control! Au aflat deja că urmează să fie duşi la Gătaia şi au început să se agite”, atrage atenţia Sabina Negruţ, directorul medical al spitalului din Jebel.