19.8 C
București
joi, 4 iunie 2026
AcasăSpecialNoutati editoriale: Un roman cu iz filosofic

Noutati editoriale: Un roman cu iz filosofic

In lumea noastra de astazi, atat de framantata, de plina de intamplari triste, incepand de la dezastrele naturale pana la greutatile unei tranzitii care pare sa devina endemica, apar, iata, si pete de lumina care au darul sa ne arate ca oamenii nu si-au pierdut de tot busola. In context, este vorba despre aparitia unei carti, mai exact spus, a unui roman. Sigur – veti zice – ce mare „noutate” ni se ofera cand in ultimii ani cartile bune, sau mai putin bune, sau de-a dreptul proaste, apar cu miile, iar editurile s-au inmultit spectaculos, intr-un raport invers proportional cu saracia. Ba, as zice, chiar ca s-au inmultit periculos de mult grafomanii, ei constituind un adevarat pericol pentru cultura si literatura romana.
Da, sunt adevarate toate aceste constatari, numai ca iata, din cand in cand apar si carti iesite din comun prin unele caracteristici ce le diferentiaza net de toate celelalte. Ma refer, in cazul de fata, la aparitia in Editura „Saga” din Cluj-Napoca, a romanului „Geniul cocosatului” de Ioan Miclea, autor aproape uitat de generatia de astazi. Aparitia acestei lucrari o datoram unei rude apropiate a autorului, respectiv domnului Felician Micle din Cluj-Napoca.
Romanul, desi de dimensiuni reduse, circa 100 de pagini, face parte din acele scriituri extrem de agreabile la lectura, apropiate de literatura stiintifico-fantastica, dar urmarind un scop evident didactic. In speta, in romanul in cauza, autorul incearca sa impace stiinta cu religia, sa aplatizeze aparentele contradictii dintre ele.
Ei bine, prefatatorul romanului, criticul si istoricul literar Mircea Popa, considera ca autorul acestei fictiuni incantatoare, scrisa in perioada comunista, si facand parte, deci, din ceea ce se cheama „literatura de sertar”, se constituie intr-o pledoarie pentru ratiune, credinta si incredere in valorile umane. Criticul sustine ca Ioan Miclea, prin scrierile lui filosofice, este cel mai de seama reprezentant al nostru, apartinand curentului filosofic denumit „neotomism”. Adica – asa cum spuneam la inceput – filosofia care incearca sa impace stiinta cu credinta in Dumnezeu, plecand de la ideile lui Aristotel la Toma d'Aquino, la Maritain, filosofi ce au dezvoltat conceptul armoniei dintre realizarile ratiunii si ale Creatorului Divin.
Dar cine a fost Ioan Miclea? Tot de la prefatator aflam ca autorul s-a nascut in 1902 intr-o familie de tarani din satul Racova, judetul Satu Mare, a absolvit, in final, facultatea de filosofie clujeana, pregatindu-si licenta cu Lucian Blaga. A fost apoi dascal in unele scoli din Targu-Mures, iar in timpul refugiului datorat odiosului Dictat de la Viena, s-a stabilit la Blaj, unde, in 1948 a ajuns profesor la Academia de Teologie Romano-Unita, chiar in anul in care aceasta biserica a fost lovita crunt prin desfiintarea ei de catre autoritatile comuniste instalate, prin frauda electorala, la conducerea tarii.
De asemenea, se cuvine sa mai subliniem ca a publicat in cursul vietii o serie de lucrari valoroase precum „Omul, filosoful si crestinul” (1939), „Realismul in filosofia romaneasca”, „Tangente romanesti la filosofia crestina” si unele studii in strainatate. Iar in romanul „Geniul cocosatului”, care este o premiera editoriala absoluta, face incursiuni interesante intr-un domeniu, pe atunci, aproape necunoscut: in cibernetica, dialogurile avand menirea sa ne familiarizeze cu filosofia in care autorul credea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă