Este oare actuala criza economica un liant al lumii democratice – prin furie si teama?
In Franta, unde se inchid multe fabrici, un val de sechestrari de manageri – "bossnapping", dupa cum este numita aceasta infractiune la moda – agita spiritele in salile de consiliu si in sectiile de politie. In SUA, bonusurile uriase platite managerilor unor firme falimentare care au beneficiat de miliarde de dolari din banii contribuabililor (in special gigantul asigurarilor AIG) au inflamat opinia publica prin intermediul unei prese populiste si al unui Congres care alimenteaza furia populara.
Similar, in Marea Britanie, un public tot mai inchizitor si critic face acum front comun impotriva bancherilor si parlamentarilor, pe fondul unui climat de suspiciune. Creeaza sau dezvaluie cumva aceasta criza o falie tot mai mare intre guvernati si guvernanti?
Mania populista este una dintre cele mai predictibile si, in mod cert, inevitabile consecinte ale crizei financiare si economice din prezent. Factorul de unificare din spatele acestei furii il reprezinta respingerea inegalitatii – reale sau percepute – conditiilor economice si a tratamentelor anticriza.
In termenii devizei Republicii Franceze – Libertate, Egalitate, Fraternitate – primul principiu, cel al libertatii, a devenit motto-ul timpurilor noastre dupa caderea Zidului din Berlin in 1989; cel de-al doilea castiga teren pe masura ce economia scade.
Poate o noua goana dupa egalitate sa inchida traditionala falie care a existat intre America si Europa? Poate fi europenizat "Visul american"? Vor ajunge nenumarati americani, acum ca economia lor a fost umilita, sa abandoneze speranta ca si ei vor ajunge candva bogati si sa se dedea in stil european la sentimente de invidie?
Ar fi periculos pentru America daca s-ar ajunge aici. America nu e Franta – cel putin nu inca. Dar pare la indemana ca inegalitatea economica in crestere din SUA (si chiar pe ansamblul OCDE) a indus o perceptie de inechitate si de manie.
In SUA, in vreme ce sectorul financiar crestea rapid, baza economiei, formata din productia de bunuri, se contracta abrupt. Este clar ca peste tot in lumea occidentala, cu precadere in ultimii 20 de ani, cei din partea superioara a scarii veniturilor se descurcau mult mai bine decat cei de pe pozitiile medii sau inferioare. Pe masura ce bogatii deveneau mai bogati, cei saraci poate ca nu saraceau in continuare, dar distanta dintre cei bogati si cei saraci a crescut oricum semnificativ.
E posibil ca aceasta criza actuala sa fi erodat serios averea multora dintre cei foarte bogati, distrugandu-le activele cu o viteza nemaiintalnita. Dar teama, daca nu chiar disperarea, celor saraci si a celor nu chiar atat de saraci a sporit la niveluri extraordinare.
Desigur, inegalitatile dintre tari sunt una, cele din cadrul aceleiasi tari cu totul altceva. Dar aceste diferente se manifesta acum simultan si intr-un ritm accelerat. Furia nu mai apare doar la fortele extremei anticapitaliste si antiglobalizare. Un profund sentiment de inechitate se raspandeste in paturi largi ale societatii. Acest sentiment este doar in parte tinut in frau de consideratiile politice din SUA, datorate "factorului Obama", un fenomen rar, care poate fi descris ca restabilire a increderii in liderii politici.
Dar cu cat mai mare este neincrederea in politica si politicieni, cu atat mai multa furie se va manifesta incontrolabil, mai ales daca o tara este adanc marcata de o traditie si o cultura romantic-revolutionara. Este cazul evident al Frantei, unde, contrar a ceea ce credea istoricul francez FranIois Furet in perioada imediat urmatoare prabusirii comunismului acum 20 de ani, Revolutia Franceza nici nu s-a incheiat si nici nu poate fi privita ca un capitol inchis al istoriei.
In Franta, popularitatea in scadere a presedintelui Nicolas Sarkozy si a oponentului sau clasic, Partidul Socialist (in continuare profund divizat si in cautarea unui lider), favorizeaza cresterea stangii extreme, care are in spate energia si carisma tanarului ei lider Olivier Besancenot.
In SUA asistam la opusul acestei tendinte. Popularitatea presedintelui Barack Obama ramane, in mare, intacta si functioneaza ca un fel de tampon impotriva unei explozii necontrolate a maniei.
Este posibil, desi nici pe departe sigur, ca ceea ce Obama descrie drept un "licar de speranta" in SUA sa fie suficient pentru a pastra sub control furia populara si sa restabileasca increderea in politica si politicieni. Nemultumirile vor continua sa creasca in Europa, indiferent ce se intampla in SUA. Revirimentul economic, atunci cand el va interveni, va incepe probabil din America, dar este de asteptat ca sentimentul ascutit al inechitatii si resentimentele ce provin de aici sa se mentina, otravind politica din lumea occidentala mult timp dupa ce criza va fi trecut.
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
