Debutul guvernului conservator de la Stockholm nu a fost, deocamdata, de bun augur. La putine zile dupa instalarea echipei sale, premierul Fredrik Reinfeld si-a si vazut doi ministri implicati intr-o serie de scandaluri de evaziune, fiind nevoit sa accepte demisia acestora.
„Noua morala politica” anuntata de Reinfeld imediat dupa infrangerea social-democratilor lui Goran Persson este pusa de-acum serios la indoiala de electorat. Dezvaluirile presei suedeze atesta ca trei ministri, proveniti din randurile neoliberalilor premierului, nu si-au platit de peste un deceniu taxele tv, preferand sa urmareasca programele „la negru”. Este vorba de ministrul Comertului, Maria Borelius, de cel al Culturii, Cecilia Stego Chilo, si de cel pentru Migratie, Tobias Billstrom. In plus, doamnele, demisionare intre timp, au angajat ani buni, si tot „la negru”, bone pentru copiii lor.
Rabdarea publica a luat sfarsit o data cu explicatiile cel putin bizare date de cei trei demnitari in legatura cu conduita lor. Doamna Borelius, de altfel milionara si implicata in diverse tranzactii considerate, de asemenea, suspecte, a argumentat ca nu si-a putut „permite” angajarea cu acte in regula a bonei, in timp ce tovarasa ei de „suferinta”, Chilo, a declarat ca ar fi uitat, pur si simplu, de plata taxelelor tv din cauza deselor joburi avute in strainatate. Investigatiile jurnalistilor au dovedit insa ca fostul ministru, responsabil printre altele si de televiziunea publica, petrecuse doar doi ani in Germania, in timp ce taxele erau neachitate de 16. In fine, ministrul pentru Migratie, Billstrom, a admis cu frachete ca nu si-a platit taxele aferente pe motiv ca „programele tv erau prea slabe”. Ca cei trei politicieni erau perfect constienti de frauda comisa o arata de altfel gestul de a-si fi declarat, subit, aparatura tv din casa… dupa ce au fost numiti in functia de ministru. Toate cele trei cazuri sunt anchetate de procuratura din Stockholm.
Guvernul de coalitie al lui Reinfeld, activ abia din 6 octombrie, se si clatina puternic. Reinfeld, care precizase ca va adopta „o linie dura” impotriva celor care nu respecta legea, este pus in situatia de a incerca aplanarea unei crize ce se adanceste pe zi ce trece. Vina de a fi numit oameni patati ii revine in exclusivitate. Acum, in locul „demarajului in tromba” anuntat in vederea crearii de noi locuri de munca, este nevoit sa piarda timp prin inlocuirea unei bune parti a cabinetului – consecinta a propriei indiferente fata de eventuale „pacate de tinerete” ale membrilor echipei sale.
