12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialNoua Livadă de vişini de la TNB pleacă la Festivalul Internaţional de...

Noua Livadă de vişini de la TNB pleacă la Festivalul Internaţional de Teatru de la Tbilisi (P)

Livada de vişini, ultima piesă a marelui dramaturg Anton Pavlovici Cehov, cronică de familie al cărei umor îţi frânge inima, radiografie a unei societăţi ce nu-şi poate regândi nici măcar prezentul şi cu atât mai puţin viitorul, spectacol pus în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti de regizorul georgian David Doiashvili, va avea două reprezentaţii la sediu, în avanpremieră (26 şi 28 septembrie), cu câteva zile înainte de turneul pe care-l va face în Georgia.

În mod excepţional, Livada de vişini va avea premiera naţională după cea internaţională, spectacolul fiind invitat (în 8 şi 9 octombrie 2017) la actuala ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Tbilisi, unde este aşteptat cu mult interes. Cele două spectacole sunt sold-out încă din ziua în care biletele au fost puse în vânzare!

Cu acest spectacol, regizorul David Doiashvili pune un accent hotărât pe caracterul comic al celebrei drame cehoviene. „Este, desigur, o viaţă tristă, burgheză, dar nicidecum o viaţă apăsătoare, smiorcăită”, spunea dramaturgul rus despre universul personajelor sale.

Ludic prin excelenţă, suprinzător şi foarte viu, jocul actoricesc se pliază perfect pe propunerea regizorală, rezultatul fiind o Livadă inedită, pe care fie aţi citit-o diferit, fie aţi văzut-o în montări clasice, fie abia acum o descoperiţi.

Năvalnic-pragmaticului LopahinIoan Andrei Ionescu îi sunt partenere, în extraordinarul rol Ranevskaia, Monica Davidescu alternând cu Irina Movilă. În celelalte roluri, reliefate cu aceeaşi poftă de joc, Crina Semciuc, Raluca Aprodu, Mihai Constantin, Istvan Teglas, Gavril Pătru, Vitalie Bichir, Ana Covalciuc, Rareș Andrici, Silviu Mircescu, Idris Clate.

La sediu, premiera acestui spectacol va avea loc în luna noiembrie, după Festivalul Naţional de Teatru, la o dată ce va fi anunţată ulterior. Vă invităm să urmăriţi programul teatrului pentru a putea rezerva din vreme locuri la o nouă montare de excepţie a Teatrului Naţional din Bucureşti! 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă