10.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialNouă copii din zece sosiţi prin Italia nu sunt însoţiţi (UNICEF)

Nouă copii din zece sosiţi prin Italia nu sunt însoţiţi (UNICEF)

Nouă copii din zece sosiţi în Europa în acest an prin Italia împreună cu refugiaţi şi migranţi nu sunt însoţiţi, relevă UNICEF, subliniind că numărul lor s-a dublat în raport cu 2015, relatează marţi AFP, preluată de Agerpres

Într-un raport intitulat ”Pericole la fiecare pas”, publicat marţi, UNICEF precizează că 7.009 copii neînsoţiţi au ajuns din Africa de Nord în Italia în cursul primelor cinci luni ale lui 2016. 

”Motivele din cauza cărora asistăm la această creştere nu sunt clare în această etapă şi este necesară o analiză mai aprofundată”, a declarat purtătoarea de cuvânt a UNICEF, Sarah Crowe, într-o conferinţă de presă la Geneva. 

Începând cu 1 ianuarie, 2.859 de persoane şi-au pierdut viaţa în Marea Mediterană, printre care un număr mare de copii, în timp ce în tot anul 2015 cifra a fost de 3.770, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM). 

Copiii neînsoţiţi îşi plătesc traversarea lucrând în cursul acestui periplu, ceea ce îi expune la riscuri de violenţe şi exploatare sexuală, conform UNICEF. 

Asistenţi sociali italieni au informat UNICEF că fete şi băieţi au fost victime ale violenţelor sexuale şi forţaţi să se prostitueze în Libia. În raport se precizează că unele fete care au fost victime ale violurilor erau însărcinate când au ajuns în Italia. 

”Este o situaţie disperată acoperită de tăcere – departe de ochii noştri, deci ignorată”, a deplâns Marie-Pierre Poirier, coordonatoare specială a UNICEF pentru criza refugiaţilor şi a migranţilor în Europa. ”Sunt zeci de mii de copii care sunt în pericol în fiecare zi şi alte sute de mii sunt gata să rişte totul. Trebuie să-i protejăm de urgenţă pe aceşti copii împotriva oricăror feluri de tratamente rele şi de exploatare de către cei care profită de situaţie pentru a-i exploata”, a adăugat ea. 

UNICEF avertizează că, odată cu sosirea verii, numărul copiilor care iau singuri calea Mediteranei centrale riscă să crească. Agenţia ONU reaminteşte că în Libia se află în prezent 235.000 de migranţi, inclusiv zeci de mii de copii neînsoţiţi. 

”Toate ţările – cele de unde pleacă aceşti copii, cele pe care ei le traversează şi cele unde ei cauză azil – au obligaţia de a lua măsuri de protecţie axate pe riscurile cu care se confruntă copiii neînsoţiţi”, afirmă dna Poirier în raport. 

Cele mai citite

Ministrul Agriculturii: Asigurarea unui buget consistent este esențial pentru viitoarea PAC

Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe, prin care să se acorde acelaşi nivel al plăţilor pentru toţi fermierii din Uniunea Europeană, este esenţială...

Florin Piersic, mesaj de ultim moment: „Sunt viu”

Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un prim mesaj. El spune că e „viu”,...

Guvernul va decide cum beneficiarii Programului Anghel Saligny ar putea depune documentele pentru finanțare și după iunie 2024

Guvernul urmează să discute în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă în baza căreia beneficiarii Programului Anghel Saligny vor putea depune documentele în...
Ultima oră
Pe aceeași temă