16.8 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialNori negri la Petrosani si Bistrita

Nori negri la Petrosani si Bistrita

„Avertizarea” a venit, prima oara, din Giulesti, acolo unde Razvan Lucescu a fost demis si apoi readus la echipa in numai 12 ore. Apoi, insa, schimbarile „pe bune” au venit de la Targu Jiu, unde antrenorul Emil Sandoi i-a lasat locul lui Viorel Hizo, de la Vaslui, cu Mircea Rednic preluand postul lui Basarab Panduru, si din Cotroceni, unde problemele personale ale lui Roberto Landi l-au facut pe acesta sa plece in Italia, sa demisioneze si sa-i lase locul liber, deocamdata, interimarului Catalin Necula, fiul lui Rica Raducanu debutand excelent ca principal printr-un succes al lui FC National in Regie!

Cine urmeaza?

Dupa sase etape, alte doua banci tehnice au probleme, Ionut Chirila la Jiul Petrosani si Ioan Ovidiu Sabau la Gloria Bistrita avand de depasit perioade foarte grele.
Mai dificil pare a fi pentru Ionut Chirila, care l-a exasperat pana si pe patronul Alin Simota, cel care pana acum il aparase. „Practicand teoriile domnului Chirila, ne indreptam incet, dar sigur spre retrogradare. Este clar ca trebuie sa schimbam ceva. Nu putem continua sa ne amagim si sa ne calauzim dupa teoriile neaplicabile ale domnului Chirila. Nu dam nici un nume de antrenor in acest moment, pentru ca nu vrem sa se faca speculatii”, a declarat Simota, lasand clar sa se inteleaga ce va urma. „Suporterii sunt indreptatiti sa ceara demisia, poate chiar si a noastra, pentru ca in cele trei etape de acasa ne-am facut de ras. Gasim scuze si motive puerile dupa fiecare esec si nu stiu ce o sa mai zica domnul Chirila dupa ce vom intalni pe Steaua, Rapid, Dinamo sau Poli Timisoara. La echipa se intampla niste lucruri care pe mine ma deranjeaza. Noi nu dam ultimatumuri, ci trecem la fapte”, a subliniat patronul Jiului.
Rupt, parca, de realitatea de la Petrosani, Ionut Chirila avea o alta varianta: „Nu imi simt postul amenintat. De ce? Nu e nici o problema. Trebuie sa fim realisti. Jiul are ca obiectiv a forma o echipa. Daca ne putem salva si de la retrogradare, e bine”, a subliniat Chirila. „Patronul echipei poate sa spuna ce vrea. Realitatea este cea pe care v-o spun eu. Jiul are lotul cel mai subtire, face puncte numai pe organizarea tactica a jucatorilor. Are jucatori de divizia B si niste copii de 20 de ani. Am cerut in vara jucatori precum Tamas, Senin, Lazar si nu mi s-a adus nimic”. Ramane sa vedem cine a avut dreptate.

Padureanu: „Sansa noastra e ca altii au rezultate mai slabe ca noi”

Presedintele clubului Gloria Bistrita, Jean Padureanu, cel care l-a adus in vara la echipa pe antrenorul Ioan Ovidiu Sabau, nu vorbeste de demitere sau de sedinte, dar lasa si el sa se inteleaga faptul ca nu e multumit de ceea ce se intampla. „Asta e deocamdata, echipa a jucat altceva in comparatie cu ultimele meciuri pe care le-a disputat acasa si am incredere ca pe viitor vom obtine rezultate mai bune. Sansa noastra este ca altii obtin rezultate mai slabe decat noi. Sper sa nu intram in zona periculoasa”, a spus Padureanu, care a mentionat ca in cel mai scurt timp Gloria va trebui sa mai achizitioneze jucatori.
La randul sau, Sabau a spus ca nu va pleca si s-a declarat nemultumit de evolutia unora dintre jucatorii sai, fara sa mentioneze numele acestora. „Eu nu o sa abandonez si, daca mi se acorda timp, voi face echipa de care eu sa fiu multumit, dar si publicul. E foarte greu de fiecare data sa vii sa vorbesti, sa scuzi anumiti jucatori sau rezultate.
Astfel de jucatori trebuie sa se trezeasca si sa nu mai creada ca intotdeauna este cineva care-i scuza, care-i acopera, pentru ca a venit momentul ca acei jucatori ori sa plece, ori, intr-adevar, sa inteleaga ce inseamna un jucator profesionist”, a precizat tehnicianul.

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Irineu Darău contestă amenda-record primită de la AMEPIP: Sunt sancționat pentru întârzieri dinaintea mandatului meu

Oficialul afirmă că unele proceduri vizate erau blocate de aproape doi ani și traversaseră mandatele mai multor miniștriIrineu Darău spune că Autoritatea pentru Monitorizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă