10.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialNoi sancțiuni pentru Rusia: UE îngheață active și interzice unor apropiați ai...

Noi sancțiuni pentru Rusia: UE îngheață active și interzice unor apropiați ai lui Putin să călătorească

Uniunea Europeană a decis îngheţarea activelor şi interdicţii de călătorie pentru doi acţionari ai Băncii Rossia şi doi oameni de afaceri, apropiaţi ai preşedintelui rus, Vladimir Putin, potrivit Jurnalului oficial (JO) al Uniunii Europene, relatează RIA Novosti,conform Mediafax.

JO a publicat o listă cu opt persoane şi trei întreprinderi vizate de o îngheţare a activelor şi interdiţii de călătorie, în calitate de sancţiuni pentru rolul Rusiei în criza din Ucraina.

Printre persoanele vizate se numără oamenii de afaceri Arkadi Rotenberg şi Konstantin Malofeev, Iuri Valentinovici Kovalciuk, preşedintele şi principalul acţionar al băncii Rossia şi Nicolai Terentievici Şamalov, al doilea cel mai important acţionar al acestei instituţii financiare, considerată drept banca personală a oficialilor de rang înalt ai Rusiei.

De asemenea, au fost impuse sancţiuni împotriva concernului specializat în producerea de rachete şi armament Almaz-Antei, companiei aeriene low-cost Dobrolet şi Băncii naţional-comerciale a Rusiei.

Ministerul rus de Externe a denunţat, miercuri, "sancţiunile antiruse" adoptate cu o zi înainte de Bruxelles, acuzând Uniunea Europeană că desfăşoară "o politică dictată de Washington", şi a afirmat că sancţiunile, care afectează sectorul energetic, vor determina o creştere a preţului la energie în Europa.

Cele mai citite

Guvernul va decide cum beneficiarii Programului Anghel Saligny ar putea depune documentele pentru finanțare și după iunie 2024

Guvernul urmează să discute în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă în baza căreia beneficiarii Programului Anghel Saligny vor putea depune documentele în...

SUA fac „tot ce este omenește posibil” pentru a furniza rapid arme Ucrainei

Statele Unite(SUA) fac "tot ce este omeneşte posibil" pentru a furniza rapid arme Ucrainei, care se confruntă cu o nouă ofensivă rusă, a declarat...

SUA nu consideră că Israelul face „genocid” în Gaza, dar trebuie „ să protejeze civilii”

Statele Unite(SUA) nu consideră că Israelul comite un "genocid" în Fâşia Gaza, dar îl îndeamnă pe aliatul lor "să facă mai mult pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă