17.3 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialNoi proceduri UEFA contra Rusiei şi Poloniei

Noi proceduri UEFA contra Rusiei şi Poloniei

UEFA a deschis, miercuri, două noi proceduri disciplinare vizând federaţia rusă şi poloneză, pentru acţiunile suporterilor de la meciul dintre Rusia şi Polonia, scor 1-1, din grupa A de la Euro-2012, informează AFP, potrivit Mediafax.

Fanii polonezi sunt acuzaţi că au aprins fumigene, iar cei ruşi că au aprins şi au aruncat fumigene, dar şi că au desfăşurat un banner “ilicit” (cu caracter extremist sau naţionalist). De asemenea, acestora li se reproşează şi fapul că un fan rus a pătruns pe teren.

UEFA precizează că această nouă procedură contra Rusiei nu are legătură cu cele şase puncte retrase, cu suspendare, la viitoarele preliminarii ale Euro-2016, sancţiune impusă într-o precedentă procedură.

Aceste noi cazuri vor fi examinate duminică.

UEFA a menţionat că procedurile nu vizează ciocnirile între huligani de pe străzile Varşoviei, care nu ţin de justiţia sportivă.

Cele mai citite

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

George Simion dezminte ideea că el sau partidul AUR ar fi făcut “blat” cu PSD

Președintele partidului AUR, George Simion, dezminte ideea că ar fi făcut un "blat" cu PSD și avertizează că informațiile care susțin acest lucru sunt...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă