7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialNoi dificultăţi la sistemul de citire a cardurilor de sănătate

Noi dificultăţi la sistemul de citire a cardurilor de sănătate

Sistemul de citire a cardurilor de sănătate funcţionează foarte greu, de trei zile, iar în unele zone, sistemul este blocat complet. Mai mult, medicii spun că sistemul se blochează cel puţin o dată pe zi, informează Digi24.

În Craiova s-au înregistrat, joi, dificultăţi de funcţionare ale sistemului de citire a cardurilor, iar după-amiază s-a blocat. Totodată, situaţia s-a repetat şi în dimineaţa zilei de vineri. 

Potrivit Digi24, blocarea sistemului reprezintă o problemă pe care medicii o reclamă la CNAS aproape în fiecare săptămână, întrucât sistemul se blochează cel puţin o zi, astfel că medicii sunt nevoiţi să elibereze reţete offline. Cu toate acestea, ele trebuie introduse în sistem în 72 de ore, altfel riscă să piardă foarte mulţi bani.

Citeşte şi: CNAS: Sistemul electronic al cardului de sănătate, ÎNTRERUPT

Potrivit vicepreşedintelui Societăţii Naţionale de Medicină de Familie, Sandra Alexiu, aceste probleme au fost înregistrate atât la cabinete, cât şi la farmacii. 

„Sunt mari probleme la validarea tuturor consultaţiilor şi a serviciilor. Nu numai la cabinete, şi la farmacii sunt probleme mari de validare. Pentru că este şi perioadă de raportări nu putem face nici raportarea serviciilor pe luna trecută. Şi să nu uităm că avem o limită de 72 de ore în care putem valida serviciile şi, dacă acestea nu sunt validate, ele se pierd. Sistemul nu merge de miercuri şi întreruperile au fost de funcţionare. Rareori s-a întâmplat să meargă,” a declarat Sandra Alexiu.

Pe de altă parte, preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea neagă informaţiile potrivit cărora sistemul nu a funcţionat de miercuri.

Citeşte şi: Cardul de sănătate, OBLIGATORIU de marți

„Sistemul funcţionează, dar răspunde mai greoi, e o perioadă aglomerată. Se face raportarea lunii trecute. Nu e adevărat că sistemul nu a funcţionat de miercuri. Putem face dovada prin consultaţii care sunt validate şi se văd în sistem. Când sistemul răspunde mai greoi, se fac consultaţii offline, în 72 de ore se ridică în sistem. Deci pacientul nu trebuie să aştepte la uşă” a spus Vasile Ciurchea.

 

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Calea Victoriei din Bucureşti, în topul celor mai scumpe artere comerciale din lume

Calea Victoriei, principala arteră comercială din România, a urcat pe locul 38 la nivel global în clasamentul celor mai scumpe destinaţii de retail, conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă