4.1 C
București
sâmbătă, 7 decembrie 2024
AcasăPoliticăNicușor Dan anunță schimbări importante la Comisia de Urbanism

Nicușor Dan anunță schimbări importante la Comisia de Urbanism

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a declarat că în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism vor fi numiţi profesionişti, „care nu au făcut porcării”, declarându-se convins că de acum încolo Bucureştiul va beneficia de o dezvoltare urbană echilibrată.

„O să avem o şedinţă de consiliu peste trei zile, în care numim noua Comisie Tehnică de Urbanism, în care o să fie profesionişti, oameni care nu au făcut porcării până acum – pentru că, din păcate, în breasla asta sunt mulţi oameni care au făcut porcării. De acum încolo o să avem o dezvoltare urbană echilibrată. În sensul că, bineînţeles, dacă eşti proprietar pe două hectare, e dreptul tău să construieşti, numai că această construire trebuie să fie făcută în nişte parametri care să se încadreze în regula de construire a Bucureştiului, care este Planul Urbanistic General. Asta înseamnă că dacă faci zeci de mii de apartamente şi tu eşti în zonă mixtă, în termeni tehnici, să fii obligat să ai şi o locaţie pentru un dispensar, să fii obligat să ai şi o locaţie pentru o şcoală şi o grădiniţă, tocmai pentru ca locuitorii de acolo să nu aglomereze Bucureştiul şi să îşi piardă timpul ducându-şi copiii la şcoală în altă parte”, a transmis edilul general, pentru B1 Tv.

Majoritatea formată din reprezentanţi ai USR PLUS şi PNL a decis suspendarea pentru un an a Planurilor Urbanistice Zonale coordonatoare ale sectoarelor 2, 3, 4, 5 şi 6, a reamintit Nicușor Dan.

„Am suspendat PUZ-urile de sector, care însemnau exact apogeul a tot ce s-a întâmplat până acum: construcţii pe spaţiul verde, în condiţiile în care noi avem probleme mari de mediu, blocuri între case, să nu laşi loc pentru lucrările mari de infrastructură. Toate astea, din fericire, le-am stopat”, a adăugat Nicuşor Dan.

Consiliul General al Capitalei va dezbate joi un proiect de hotărâre care prevede că din Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism urmează să facă parte: Toader Popescu, Irina Popescu-Criveanu, Veronica Ileana Marin, Ilinca Păun Constantinescu, Ioana Tudora, Mihaela Hărmănescu, Cătălin Berescu, Andrei Răzvan Voinea, Petru Mortu, Andreea Liliana Pop, Bogdan Silviu Şandric, Bogdan Alexandru Suditu, Şerban Marinescu, transmite agerpres.ro.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Iranul începe retragerea din Siria: Bashar al-Assad, sub presiune internațională să părăsească țara

Iranul a început să-și retragă personalul militar și diplomatic din Siria, pe fondul intensificării unei ofensive a grupărilor militante, informează The New York Times. Potrivit...

Iranul începe retragerea din Siria: Bashar al-Assad, sub presiune internațională să părăsească țara

Iranul a început să-și retragă personalul militar și diplomatic din Siria, pe fondul intensificării unei ofensive a grupărilor militante, informează The New York Times. Potrivit...

Cinci tineri aflați pe Jepii Mari și un turist plecat spre Vârful Omu au cerut ajutorul Salvamont

Cinci tineri care au urcat pe Jepii Mari și au rămas blocați în zona Șaua cu piloni, precum și un turist care a plecat...
Ultima oră
Pe aceeași temă