15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialNicușor Constantinescu, trimis în judecată într-un nou dosar. Prejudiciul, 8 milioane de...

Nicușor Constantinescu, trimis în judecată într-un nou dosar. Prejudiciul, 8 milioane de euro

Președintele suspendat al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată, într-un nou dosar, în stare de arest la domiciliu, de procurorii anticorupție, întrucât este suspectat de abuz în serviciu (3 infracțiuni, din care 2 în formă continuată), constituire a unui grup infracțional organizat, conflict de interese (9 infracțiuni, din care 5 în formă continuată), informează un comunicat remis de DNA.

În acest nou dosar prejudiciul este de opt milioane de euro.

În același dosar a fost trimis în judecată, în stare de libertate, și consilierul al președintelui Consiliului Județean Constanța Cristian Bogdan Zgăbarcea, pentru complicitate la abuz în serviciu (2 infracțiuni, ambele în formă continuată), constituire a unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală.

De asemenea, anchetatorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, și pentru directoarea Direcției Coordonare Instituții Subordonate din cadrul Consiliului Județean Constanța, Carmen Florentina Oprițoiu, întrucât este suspectată de complicitate la abuz în serviciu (2 infracțiuni, ambele în formă continuată) și constituire a unui grup infracțional organizat, 

În același dosar a fost trimis în judecată și reprezentantul al Fundației Culturale Thalia, Marcel Brâncpveanu Părău pentru complicitate la evaziune fiscală.

Procurorii susțin că în cursul anului 2012, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, împreună cu  Zgabercea Cristian Bogdan, Oproiu Carmen Florentina și Fundația Fantasio, a constituit un grup infracțional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului județului Constanța, precum și a unor infracțiuni de evaziune fiscală.

”Inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, ajutat de inculpații Zgabercea Cristian Bogdan și Oproiu (Vasile) Carmen Florentina, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din calitatea de președinte al Consiliului Județean Constanța și a plătit, în mod nelegal, suma de 5.094.836 lei, reprezentând finanțări nerambursabile din fonduri publice către asociații și fundații”, informează sursa citată.

Anchetatorii mai susțin că în cursul anului 2012, Nicușor Constantinescu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, întrucât a finanțat, în mod nelegal, cheltuieli cu activitățile sportive, în valoare de 13.305.000 lei, ce au reprezentat plăți nerambursabile din fonduri publice către asociații și cluburi sportive.

De asemenea, procurorii susțin că la data de 08.01.2015, Nicușor Constantinescu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, a emis o dispoziție prin care, în mod nelegal, a deposedat o persoană de atribuțiile funcției de director general al unei direcții din cadrul Consiliului Județean Constanța, totodată retrăgându-i acesteia dreptul de acordare a vizei de control.

Astfel, acesta i-a provocat persoanei respective o vătămare nepatrimonială a drepturilor și intereselor legitime privind exercitarea atribuțiilor unui post pe care îl ocupase prin concurs, cât și o pagubă patrimonială reprezentată de diminuarea salariului, susțin procurorii DNA.

 

Cele mai citite

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă