19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialNepotul directorului general al UNESCO a decedat într-un accident rutier în Bulgaria

Nepotul directorului general al UNESCO a decedat într-un accident rutier în Bulgaria

Gheorghi Bokov (39), nepotul directorului general al organizaţiei UNESCO, bulgăroaica Irina Bokova, a decedat, marţi, într-un accident rutier în Bulgaria. Bokov a condus autoturismul care în jurul orei 13.15 s-a izbit în plin de un autocar cu turişti ucraineni pe drumul între oraşele Varna şi Burgas, pe litoralul bulgăresc. În accident şi-a pierdut viaţa şi soţia lui Bokov, Maria (37) de ani, iar 11 turişti ucraineni au fost răniţi uşor. Potrivit poliţiei, accidentul a fost provocat de şoferul autoturismului, care a intrat pe contrasens, lovindu-se de autocar cu o viteză foarte mare, potrivit Agerpres.

 

Gheorghi Bokov este fiul politicianului Filip Bokov, frate al Irinei, care este în prezent ambasador al Bulgariei în Slovenia, iar în trecut a ocupat posturi importante în partidul socialist, în guvern şi în administraţia prezidenţială. Gheorghi are un trecut infracţional, fiind reţinut de mai multe ori în anii ’90 pentru furturi auto. Cu toate că a fost arestat de mai multe ori la volanul unor maşini furate, Gheorghi a fost condamnat o singură dată în anul 2007 la un an şi jumătate de închisoare. Se crede că în restul cazurilor acesta a scăpat de urmărire penală datorita influenţei tatălui său care a fost şef al cabinetului fostului premier Serghei Stanişev şi secretar în administraţia preşedintelui Gheorghi Pârvanov.

Acesta este cel de al doilea caz de marţi în care un autoturism se izbeşte în plin de un autocar. O persoană a decedat şi patru au suferit răni uşoare într-un accident în care un autoturism s-a izbit de un autocar cu 46 de călători în vestul Bulgariei. În jurul orei 7.10, marţi, în apropierea localităţii Slivnitsa (regiunea Sofia), un autoturism s-a izbit frontal de autocarul care venea din Spania, având destinaţia Sofia.

În urma impactului şoferul autoturismului a decedat, iar autocarul a luat foc. Călătorii au reuşit să iasă din autocar înainte ca acesta să ardă complet, iar patru persoane au suferit traumatisme uşoare.

Potrivit poliţiei, este vorba de sinucidere, în condiţiile în care, înainte să se urce la volan, şoferul autoturismului, în vârstă de 55 de ani, a dat foc apartamentului pe care îl avea în Sofia. Bărbatul care se pare că a fost bolnav mintal şi-a avertizat soţia că se va sinucide provocând un accident rutier cu maşina.

Poliţiştii susţin că numărul victimelor ar fi putut să fie mult mai mare în condiţiile în care autocarul a ars în doar câteva minute şi doar reacţia rapidă a şoferilor care i-au evacuat pe toţi călătorii a prevenit o tragedie mai mare.

Cele mai citite

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă