8.7 C
București
sâmbătă, 19 octombrie 2024
AcasăSpecialNegocieri secrete pentru o investitie de 100 de milioane de euro la...

Negocieri secrete pentru o investitie de 100 de milioane de euro la Cluj

Un nou parc industrial ar urma sa fie ridicat langa municipiul Cluj-Napoca. Presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara, a inceput deja tratativele cu autoritatile locale din comuna Floresti, situata la circa cinci kilometri de resedinta judetului, pentru o asociere. Institutia ar dori ca reprezentantii comunei sa puna la dispozitia societatii „Tetarom” un platou de circa 300 de hectare, situat pe malul stang la raului Somes. Aici ar urma sa fie infiintat cel de-al treilea parc industrial administrat de compania „Tetarom”, al carei actionar majoritar este Consiliul Judetean.In schimbul terenului, Consiliul Local ar putea primi un pachet de actiuni la SC „Tetarom”. Deocamdata, actionarii companiei sunt Consiliul Judetean, consiliile locale ale municipiilor din judet si Consiliul Local al orasului Huedin.
Marius Nicoara a declarat ca exista deja o companie, al carei nume nu a dorit sa il dezvaluie, si care doreste sa investeasca la Cluj-Napoca peste 100 de milioane de euro. Este vorba de o societate din domeniul constructiilor de masini, care promite ca va crea 10.000 de noi locuri de munca. Compania in cauza are nevoie de 100 de hectare de teren, iar Consiliul Judetean ar dori ca viitorul parc industrial sa mai aiba cel putin inca 50 de hectare, pentru loturi mai mici distribuite altor investitori.
Presedintele CJ estimeaza ca autoritatile vor trebui sa investeasca cel putin sapte milioane de euro pentru viabilizarea zonei, adica pentru extinderea retelelor de drumuri si de utilitati pana in zona platoului din Floresti.

Goana dupa terenuri

Deja, SC „Tetarom” administreaza alte doua parcuri industriale. Primul a fost amenajat in apropierea Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Toate parcelele au fost concesionate cu noua ani inaintea termenului-limita stabilit de Uniunea Europeana pentru inchirierea intregului teren. Printre investitorii prezenti in acest parc se numara „Ruwell AG”, o companie germana care produce componente pentru industria auto.
Consiliul Judetean a extins suprafata parcului, dar si noile parcele au fost inchiriate rapid. Asa ca societatea „Tetarom” a decis sa infiinteze un nou parc industrial, in zona platformei Combinatului de Utilaj Greu. Dar dupa cateva luni, aproape intreaga suprafata a acestui parc a fost cumparata de concernul american „Emerson”, care doreste sa construiasca in zona trei fabrici. O mica parcela de teren va fi folosita de „Tetarom” pentru ridicarea unei cladiri administrative.
In eventualitatea realizarii noului parc industrial in Floresti, aceasta localitate va trece cu siguranta la statutul de oras. Oricum, comuna este una dintre cele mai prospere localitati din Transilvania, dupa ce a devenit un debuseu pentru investitiile care nu mai puteau fi realizate in Cluj-Napoca.
O serie de companii au investit cu precadere in zona de granita dintre cele doua localitati, unde pot fi intalnite de la hypermarket-uri la centre sociale sau saloane auto. De asemenea, in Floresti a fost ridicat un cartier ANL destinat cu precadere tinerilor din Cluj-Napoca si care va aduce un spor de cateva mii de locuitori acestei comune.

Cele mai citite

Nicolae Ciucă declară categoric că nu va mai face vreo coaliție cu PSD

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat potrivit unui clip publicat pe pagina sa de Facebook, că nu va mai face nicio coaliție cu PSD. Nicolae...

Nicolae Ciucă declară categoric că nu va mai face vreo coaliție cu PSD

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat potrivit unui clip publicat pe pagina sa de Facebook, că nu va mai face nicio coaliție cu PSD. Nicolae...

Pelerinaj la Sfântul Dimitrie cel Nou. Opt zile de evenimente în Capitală

Patriarhia Română a anunțat că vor fi aduse în Capitală și moaștele Sfântului Lazăr Începând de duminică, 20 octombrie, Capitala va fi centrul unuia dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă