13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialNegocieri secrete cu final spectaculos

Negocieri secrete cu final spectaculos

Potrivit dezvăluirilor legate de eliberarea ex-oligarhului rus Mihail Hodorkovski, cancelarul german Angela Merkel a dirijat discuţiile între un fost ministru german de Externe şi Kremlin pentru eliberarea fostului magnat al petrolului, persoane din apropierea dosarului subliniind rolul esenţial al Berlinului de menţinere a comunicării cu Rusia.

Aceste dezvăluiri aruncă o lumină asupra modului în care Germania, cu legăturile sale bogate dar complexe cu Rusia, l-a atras pe preşedintele rus Vladimir Putin, chiar într-un moment de tensiune crescândă între fosta superputere şi Occident pe probleme mergând de la criza politică din Ucraina până la războiul din Siria şi negocierile privind programul nuclear iranian. Eliberarea ex-oligarhului Hodorkovski relevă şi recunoaşterea de către Putin a necesităţii atenuării tensiunilor Moscovei cu statele occidentale.

Wall Street Journal a refăcut traseul a doi ani şi jumătate de negocieri secrete legate de eliberarea lui Mihail Hodorkovski şi a intervievat responsabili germani şi ruşi asociaţi acestui proces, care au dezvăluit că pe parcurs au existat perioade de blocaj dar luna trecută s-a ajuns la un acord. Întrevederile au avut loc departe de ochii media din Berlin şi Moscova şi au fost păstrate în mare parte secrete, chiar pentru Hodorkovski. Cancelarul Merkel şi predecesorul său, Gerhard Schroder, au transmis preşedintelui rus preocuparea faţă de încarcerarea lui Hodorkovski şi au iniţiat negocieri permanente cu un diplomat în retragere, care au dus în final la eliberarea spectaculoasă de săptămâna trecută.

Hans Dieter Genscher, cel mai vechi ministru de Externe din Europa când a demisionat din guvernul cancelarului Helmut Kohl în 1992, avea o experienţă considerabilă atât în ce priveşte Rusia, cât şi eliberarea persoanelor.

Hodorkovski a fost arestat sub acuzaţii de fraudă şi evaziune fiscală în 2003, când era preşedintele celei mai mari companii petroliere din Rusia şi finanţa adversarii politici ai lui Putin.

În 2011, avocaţii şi consilierii lui Hodorkovski au căutat un intermediar pentru a-i ajuta să învingă rezistenţa iniţială a lui Putin de a elibera magnatul rus. Genscher, acum în vârstă de 86 ani, s-a întâlnit cu multimiliardarul rus în 2002 şi a prezidat o conferinţă în care Hodorkovski a acuzat acţiunea lui Putin contra întreprinderii sale petroliere. În 2011, Hodorkovski le-a spus avocaţilor veniţi în vizită la închisoare să îl lase pe Genscher să medieze eliberarea sa anticipată. Dar, pentru a se apropia de Putin, Genscher avea nevoie de susţinerea conducerii Germaniei. Angela Merkel era mereu pregătită să ajute şi, după ce Putin a fost reales în 2012, ea a cerut funcţionarilor săi să exercite presiuni pentru ca preşedintele să se întâlnească cu Genscher.

Susţinerea cancelarului

Ţinând la curent cancelarul Merkel, avocaţii lui Hodorkovski şi Genscher, şi el avocat, au petrecut luni de zile pentru elaborarea unui document juridic de recurs care îi permitea lui Putin eliberarea fostului oligarh. Prima întâlnire a avut loc în iunie 2012, când Putin a făcut o vizită oficială la Berlin. Genscher şi Putin au avut o discuţie despre Hodorkovski la salonul pentru VIP-uri de la aeroportul militar Tegel. Mesajul lui Genscher era simplu – cazul a devenit un motiv de iritare majoră în relaţiile Rusiei cu Occidentul, descurajează investiţiile şi complică relaţiile politice. În anii precedenţi, Putin a închis poarta unei eliberări anticipate şi diplomaţi germani arată că în acei ani „devenise clar că era vorba de un impas. Conflictul era prea fierbinte şi Hodorkovski era considerat o mare ameninţare”.

A doua reuniune a avut loc la Moscova la începutul acestui an, unde Genscher a prezentat opţiunile sale, dar Putin l-a trimis la un procuror-şef, care părea să excludă orice clemenţă. Au urmat alte episoade care au complicat negocierile – arestarea în Rusia a membrelor grupului punk Pussy Riot pentru „huliganism”, adoptarea în Parlamentul german a unei mişcări critice contra Rusiei în noiembrie 2012 şi procesul şefului opoziţiei, Alexei Navalnîi. Efortul şi-a reluat ritmul şi, puternic după victoriile internaţionale în Siria şi în Ucraina, Putin şi-a văzut extinsă marja de manevră. În acelaşi timp, funcţionarii ruşi l-au convins că are nevoie să-şi amelioreze imaginea în exterior, înaintea JO de iarnă de la Soci şi a Summitului G8 de anul viitor, prezidat de Rusia. În închisoarea din Carelia, Hodorkovski, care urma să fie eliberat la termen în vara lui 2014, era din ce în ce mai preocupat de un al treilea caz care i se pregătea şi de faptul că nu şi-ar mai putea vedea mama bolnavă. La 12 noiembrie, avocaţii l-au vizitat şi i-au transmis mesajul lui Genscher de a scrie o cerere de graţiere, fără a recunoaşte o culpabilitate, şi o scrisoare personală pentru Putin, pentru a explica cererea. A invocat motive personale şi l-a asigurat pe preşedinte că nu va deveni activ în politică şi nu va cere retrocedarea activelor sale petroliere pierdute. O lună mai târziu, la 19 decembrie, Putin anunţa graţierea lui Hodorkovski. Gardienii au venit la ora 2 dimineaţa, l-au anunţat că este eliberat şi l-au părăsit după ce s-a închis uşa avionului privat, oferit de un amic al lui Genscher, care l-a dus la Berlin.

Menţionând că o linie mai blândă cu Kremlinul poate fi mai eficientă decât criticile dure, cancelarul Angela Merkel, care a crescut în Germania de Est, a subliniat voinţa sa de a colabora cu Putin: „Rusia este şi va rămâne partenerul nostru strategic”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă