Sătui de balamucul politic, o parte din români văd în Klaus Iohannis o soluție miraculoasă. Pentru că el e neamț, e altfel, deci și România cu el la Cotroceni va fi altfel. Din păcate, o analiză pragmatică ar trebui să ne spună că astfel de așteptări sunt naive.
Atunci când vine vorba despre Klaus Iohannis, sprijinitorii săi, unii extrem de cunoscuți pe scena publică, spun în mare cam aceleași lucruri: e „altfel“ decât ceilalți din politica românească, e liniștit și serios, „tace și face“ etc. Trebuie să recunoaștem că asta ne spune totuși foarte puțin despre ce ar face în mod concret d-l Iohannis în diferitele situații critice cu care s-ar putea confrunta la Cotroceni. Toate acestea îmi aduc în minte un film remarcabil din 1980, ultimul în care a jucat Peter Sellers înainte de dispariția sa. Filmul se numește Being There, iar Peter Sellers a câștigat în acel an Globul de Aur și a fost nominalizat la Oscar. Personajul principal, Chance, un grădinar analfabet a cărui singură mare pasiune este televizorul, la care se uită obsesiv, zappând încontinuu atunci când nu este ocupat cu grădina, ajunge printr-un concurs de împrejurări să fie luat drept un om de afaceri excentric și să pătrundă în familia unui politican influent, un apropiat al preşedintelui SUA. Lungile tăceri ale lui Chance, maniera prin care el răspunde la întrebări prin propoziții scurte cu referințe exclusiv botanice, ajung să fie considerate de oamenii teoretic sofisticați și influenți din anturajul său drept expresii ale unei gândiri profunde, ale unor concepții adânci, pline de înțelepciune asupra lumii. Ca în povestea cu hainele împăratului.
Citește continuarea textului în Revista 22.
