35.3 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialNastase are invataturile comuniste in sange!

Nastase are invataturile comuniste in sange!

Premierul Calin Popescu Tariceanu l-a atacat ieri virulent pe predecesorul sau, Adrian Nastase, catalogandu-l drept „antireformist”, „antidemocratic” si adept al politicilor „lupilor comunisti” din PSD. Motivul: indemnul la respingerea legilor proprietatii (pentru care guvernul vrea sa-si asume raspunderea in Parlament), transmis duminica de Adrian Nastase pe toate televiziunile.

„Am sperat ca reprezentantii opozitiei, ca toti membrii Parlamentului, sa inteleaga semnificatia pozitiei pe care o vor adopta fata de acest pachet de legi. Nu stiu daca Adrian Nastase a avut mandat sa vorbeasca in numele partidului, dar se situeaza cu consecventa pe o pozitie antireformista si antidemocratica. Un lider politic care nu recunoaste importanta reglementarii proprietatii dovedeste ca invataturile scolii de Partid Comunist i-au intrat in sange si ca nu se poate dezbara de ele nici macar pentru a asigura integrarea Romaniei in UE”, a declarat premierul.
Tariceanu a mai afirmat: „Trebuie sa recunosc ca nu m-ar fi mirat acest lucru daca PSD ar fi fost condus de altcineva decat de lupii tineri din Partidul Comunist; atunci problema proprietatii ar fi fost rezolvata de mult si-n mod echitabil, la fel ca si-n celelalte tari din fostul bloc comunist, asa cum ne-au cerut si rapoartele Comisiei Europene. Dar – vorba aceea – lupul isi schimba parul, dar naravul ba – si astazi suntem nevoiti sa adoptam aceasta procedura (asumarea raspunderii – n.n.) pentru a rezolva definitiv problema proprietatii”.
Seful Guvernului si-a amintit si de vechile atitudini ale PSD care au dus la amanarea rezolvarii problemei proprietatii. „PSD a sabotat constant dezbaterile referitoare la rezolvarea problemei proprietatii pentru ca, dupa alegerile din 2000, sa isi insuseasca Legea 10 ca pe o realizare politica proprie. Legea 10 a fost rezultatul dezbaterilor din legislatura 1996-2000 si singura contributie a PSD a fost aceea de a tergiversa si de a bloca lucrarile. La fel ar fi vrut sa faca si acum, pentru a continua politica dublului standard. In declaratii se pretinde proeuropean, dar in fapte este antieuropean”, a spus premierul.
Tariceanu considera ca in cazul in care opozitia va initia o motiune de cenzura pentru pachetul de legi privind proprietatea si reforma Justitiei, fiecare semnatura va fi impotriva integrarii Romaniei in UE. „Fiecare semnatura va echivala cu o motiune de cenzura impotriva UE. (…) Guvernul isi asuma cu toata responsabilitatea pachetul privind reglementarile proprietatii”, a conchis seful Guvernului.

Cele mai citite

Blocajul de la ANCPI amână credite ipotecare de peste 437 milioane de euro și tranzacții imobiliare de peste un miliard de euro

Problemele informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), care durează de aproximativ trei săptămâni, au afectat piața rezidențială din România.Potrivit unei...

Românii din străinătate pot primi granturi de până la 200.000 de euro pentru afaceri

Programul reprezintă un instrument prin care experiența și capitalul acumulat de românii din diaspora, pot fi transformate în investiții pentru economia localăGuvernul a aprobat,...

Oana Gheorghiu: Peste un sfert dintre primării nu sunt încă înrolate în Ghiseul.ro, deși termenul expiră pe 25 august

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu anunță că 919 dintre cele 3.187 de primării din România nu sunt încă înrolate în platforma Ghiseul.ro, deși au obligația...
Ultima oră
Pe aceeași temă