17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialNASA: NU EXISTĂ riscul unei COLIZIUNI cu asteroidul Apophis în 2036

NASA: NU EXISTĂ riscul unei COLIZIUNI cu asteroidul Apophis în 2036

Oamenii de ştiinţă de la NASA au exclus riscul unei coliziuni între Terra şi asteroidul Apophis în anul 2036, potrivit unor calcule efectuate după ce acest corp ceresc a trecut, în noaptea de miercuri spre joi, în apropiere de planeta noastră, informează AFP, citat de Mediafax.

Atunci când a fost detectat pentru prima dată, în 2004, savanţii au estimat mai întâi că probabilitatea unei coliziuni cu Terra, în aprilie 2029, era de 2,7%. Calcule ulterioare au îndepărtat acest scenariu catastrofal pentru anul 2029, însă continua să existe un mic risc pentru anul 2036.

Odată cu noile date ştiinţifice obţinute miercuri, când Apophis s-a apropiat de planeta noastră la o distanţă de 14,4 milioane de kilometri, savanţii de la Jet Propulsion Laboratory (JPL) pe care NASA îl deţine în oraşul Pasadena din California exclud de acum înainte riscul unui impact în 2036.

“Graţie noilor date furnizate de observatoarele astronomice Magdalena Ridge din New Mexico şi Pan-STARRS de la Universitatea Hawaii, dar şi cu ajutorul unor date recente furnizate de radarul Goldstone, am exclus într-adevăr posibilitatea unui impact dintre Terra şi Apophis în 2036”, a declarat pe site-ul NASA Don Yeomans, directorul programului de monitorizare a corpurilor cereşti care trec prin apropiere de Terra, afiliat JPL.

“Riscul de impact este de acum mai mic de 1 la un milion, fapt care ne permite să spunem că putem să excludem efectiv scenariul unui impact cu Terra în 2036”, a adăugat el. O evaluare precedentă identificase un risc de coliziune de 1 la 250.000.

Denumit după o zeitate egipteană a răului şi a tenebrelor, Apophis, care are mărimea a trei terenuri de fotbal, va trece pe 13 aprilie 2029 la o distanţă de 31.300 de kilometri de Terra.

Telescopul Herschel al Agenţiei spaţiale europene (ESA) a putut să îl monitorizeze la sfârşitul săptămânii trecute timp de aproximativ două ore, când asteroidul se apropia de Terra.

Potrivit acestor date recente, Apophis are un diametru de 325 de metri, fiind cu 20% mai mare decât estimările anterioare (270 de metri).

Analizând căldura emisă de Apophis, telescopul Herschel a oferit savanţilor de la NASA o nouă estimare a albedoului asteroidului – raportul dintre lumina primită şi cea reflectată de un obiect opac. Albedoul lui Apophis pare să fie mai mic decât estimarea precedentă.

Pe 15 februarie, un nou asteroid, 2012 DA14, va trece destul de aproape de planeta noastră. Mai mic decât Apophis, 2012DA14 are un diametru de 57 de metri şi va trece pe lângă Terra la o distanţă de 34.500 de kilometri.

Cele mai citite

Boloş: Guvernul a adoptat o OUG cu măsuri de digitalizare. Una se referă la e-Case de marcat

Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă cu măsuri de digitalizare, iar prima se referă la e-Case...

Burkina Faso: Autoritățile interzic mai multe agenții de presă străine

Autorităţile din Burkina Faso au suspendat mai multe instituţii de presă străine deoarece au prezentat subiectul prin care armata, aflată la putere, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă