26.1 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăSpecialMutu: Puteam să obţin mai mult în carieră dacă aveam alt comportament

Mutu: Puteam să obţin mai mult în carieră dacă aveam alt comportament

Atacantul echipei naţionale a României, Adrian Mutu, a declarat într-o conferinţă de presă că putea obţine mai mult în cariera sa de fotbalist dacă avea un alt comportament şi nu făcea anumite greşeli, relatează Mediafax.

„Eu mă consider un jucător tânăr, chiar dacă am 32 de ani şi probabil în fotbal majoritatea te consideră deja bătrân. Cu siguranţă puteam să obţin mai mult în această carieră dacă aveam un alt comportament şi nu făceam unele greşeli. Dar acum cred că e prea târziu să mă gândesc la ce a fost şi trebuie să mă gândesc la ceea ce o să fie. Nu mai am mulţi ani în faţa mea ca jucător, aşa că încerc să îi duc la capăt cu demnitate şi să arăt lumii că sunt un jucător de valoare până la sfârşit. Atunci când sunt acuzat de egoism, mie mi se pare ciudat pentru că eu nu mă consider egoist. Ceea ce fac eu în campionatul Italiei, la naţională, şi nu numai prin goluri marcate, ci şi prin pasele de gol pe care le-am dat, dovedeşte acest lucru”, a spus atacantul.

Mutu a menţionat că suspendarea de nouă luni pentru dopaj a fost o perioadă foarte grea pentru el. „Am avut o frustrare în acele nouă luni, am fost foarte supărat în primul rând pe mine pentru neglijenţa de care am dat dovadă în luna ianuarie. Pentru că şi problemele pe care le-am avut după aceea au fost, ca să spun aşa, o refulare. Au fost nouă luni grele prin care am trecut”, a precizat Adrian Mutu.

Atacantul în vârstă de 32 de ani a menţionat că şi-ar dori să joace la Dinamo la finalul carierei. „La Dinamo mi-aş dori să joc la finalul carierei, dar să vedem unde ne duce viaţa şi ce o să se întâmple. În ceea ce priveşte pe FC Argeş, nu am urmărit, dar ştiu situaţia în care se află clubul şi îmi pare rău. Sper să se găsească un investitor care să ia clubul şi să-l reducă în Liga I”, a afirmat el.

Cele mai citite

Vreme schimbătoare în București: averse și furtuni, apoi temperaturi cu aproape 10 grade mai mici

Bucureștiul va avea parte de o schimbare bruscă a vremii în următoarele zile. Temperaturile maxime vor coborî de la 30-32 de grade, marți, la...

Tragedie pe Valea Oltului. Un bărbat a murit, după ce un bolovan s-a prăbușit peste mașina în care se afla

Intervenția echipajelor de urgență s-a desfășurat în condiții dificile, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele în care bolovanul s-a desprins de pe versantUn...

Google pregătește un cip AI de nouă generație

Performanțele ar putea depăși de până la zece ori tehnologia actualăGoogle dezvoltă un nou procesor dedicat inteligenței artificiale, proiectat pentru a îmbunătăți considerabil eficiența...
Ultima oră
Pe aceeași temă