"Multumesc partidului care m-a trecut pe lista!", declara cu dragoste si profunda recunostinta multi candidati prezenti la emisiunile electorale de la diverse posturi TV. Pentru ei, insiruirea propriilor nume pe o lista sub cele ale "greilor" politici este mai importanta decat dreptul de a decide al alegatorilor. Ce nevoie sa mai aiba sa convinga electoratul cand dumnealor umbla dupa protectie de sus? S-au strecurat dand din coate pe langa alti multi doritori si vor sa fie siguri ca nu rateaza. Asemenea oameni trateaza partidul politic ca pe o trambulina de pe care, daca au reusit sa ajunga, sunt automat propulsati pe un loc caldut si profitabil. In nici un caz nu se gandesc ca formatiunile politice ar putea reprezenta, de fapt, pentru ei tribuna de la care isi pot spune opinia si pot face ceva concret in sprijinul cetatenilor. Partidul este deci tatukul suprem, lista fiind centura de siguranta pe care si-o pun ca o garantie pentru asigurarea propriei lor viitoare prosperitati. De aceea au si decis cativa dintre parlamentarii prinsi ca incasau bani de la buget pentru cazarea in Bucuresti – cand, de fapt, ei aveau case in oras sau oricum situatia lor financiara (de miliardari) le permitea sa-si achite din buzunarul propriu o chirie – sa dea ba-nii inapoi. Ca sa nu supere partidul. Nici unul dintre ei nu a cerut scuze contribuabilului roman ca a bagat, cu nesimtire, mana pana la cot in banii publici. Nici unul nu a spus: "Iertati-ma, alegatori, ca v-am inselat increderea." Pentru ei, votantii sunt oricum "niste prosti", dupa cum au declarat mai demult, cu nerusinare, niste listaci. S-a aflat, e scandal, va trece, numai partidul sa nu sufere. Candidatii care multumesc in direct si calduros partidelor ai caror membri sunt pentru trecerea pe liste, indiferent pe ce pozitie au nimerit, se folosesc de aceasta campanie electorala pentru se ploconi in fata sefilor de partid. Asemenea personaje dependente de lista, odata alese, isi creeaza ulterior dependenta si fata de Parlament deoarece acolo este, pentru ele, oala cu miere. De aceea se si agata de Legislativ ca naufragiatul de pluta de salvare. Pana acum, nu a reusit nici o tentativa de declansare a anticipatelor tocmai din acest motiv. Iar daca nu-si pot satisface interesele din postura de parlamentari, pot apela la colegi din alt partid pentru vreo relatie guvernamentala. Din cauza intelegerilor transpartinice si a aranjamentelor continue in folosul personal al politicienilor avem cea mai dispretuita clasa politica din tarile civilizate. Sa nu uitam, de pilda, ca ori de cate ori s-a pus problema majorarii salariilor de parlamentar sau a aprobarii sumelor necesare pentru asigurarea unui trai luxos in Legislativ, au votat majoritatea alesilor indiferent de culoarea politica.
Aceasta dependenta de partid este totusi o mostenire istorica. Multi erau dependenti si inainte de ’89: ca sa obtina o aprobare pentru televizor color, ca sa-si cumpere o masina, sa aiba acces la o functie mai buna, sa primeasca o locuinta de la stat. Membrii loiali ai PCR aveau o cu totul alta perspectiva decat nemembrii de partid. Majoritatea oamenilor politici actuali au trait in comunism si sunt definitiv afectati de acea perioada. Chiar si cei tineri au mentalitatea veche in sange. Bogdan Olteanu e foarte aproape sa reuseasca dinamitarea relatiilor excelente pe care le avem cu Statele Unite. Dar este scuzabil. Tanarul sef al Camerei Deputatilor, cu mania proletara in sange, a mai primit in plus si educatia bunicii sale de trista amintire…
Iubitorii si aparatorii celebrelor liste sunt interesati doar de satisfacerea personala. Ceea ce le creeaza dependenta. Fara sa le spunem pe adevaratul lor nume, putem sa ne intrebam cine sunt cei care sunt foarte multumiti de actuala clasa politica. Sa-i identificam, insa din delicatete sa pastram pentru noi observatiile, dar si intrebarile incomode. si sa-i votam in continuare? Asa ar vrea ei!
